Ultima variantă a Legii Vaccinării trimite părinţii care refuză să îşi imunizeze copiii în FAŢA INSTANŢEI
Copiii vor fi acceptaţi în învăţământ, chiar dacă părinţii vor refuza consilierea pentru imunizare şi în final vaccinarea, în schimb, părinţii ar putea ajunge în faţa instanţei, după ce vor plăti şi câteva amenzi, unele chiar consistente între 5000 şi 10.000 de lei, dacă se vor opune vaccinării la intrarea copilului în colectivitate, fără un motiv medical dovedit cu acte, potrivit ultimului proiect al Legii Vaccinării, explicat pentru News.ro de medicul Gindrovel Dumitra coordonator - Grupul de Vaccinologie Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF).
Copiii vor fi acceptaţi în învăţământ, chiar dacă părinţii vor refuza consilierea pentru imunizare şi în final vaccinarea, în schimb, părinţii ar putea ajunge în faţa instanţei, după ce vor plăti şi câteva amenzi, unele chiar consistente între 5000 şi 10.000 de lei, dacă se vor opune vaccinării la intrarea copilului în colectivitate, fără un motiv medical dovedit cu acte, potrivit ultimului proiect al Legii Vaccinării, explicat pentru News.ro de medicul Gindrovel Dumitra coordonator - Grupul de Vaccinologie Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF).
Ultima variantă a proiectului Legii vaccinării aduce lămuriri cu privire la realizarea imunizăii, un punct important constând în eforturile medicilor şi alte autorităţilor de a-i informa corect şi constant pe părinţii ezitanţi sau care se opun imunizării asupra importanţei vaccinării şi renunţarea la varianta în care copiii nu ar fi fost primiţi în învăţământ dacă nu ar fi fost vaccinaţi.
„Coloana vertebrală a acestei legi o constituie informarea. Părintele va avea dreptul să fie informat. Când mămica este însărcinată, va primi primele informaţii de la medicul de familie în cea ce priveşte vaccinurile ce vor fi administrate în maternitate. Apoi, la o lună, atunci când practic mămica se prezintă să facă examenul de bilanţ pe care noi îl facem în consultaţiile preventive, va primi un pachet informaţional care va fi construit de Ministerul Sănătăţii împreună cu Grupul Tehnic de Coordonare a Activităţii de Vaccinare. Acest pachet va conţine informaţii standard despre calendarul de vaccinare, deci când trebuie să ajungă copilul la vaccin, la 2 luni, 4 luni, 11 luni şi 12 luni, depinde cum va fi calendarul de vaccinare în viitor, pentru că poate să fie modificat în funcţie de contextul epidemiologic şi de vaccinurile care sunt disponibile pe piaţă şi aşa mai departe”, a explicat coordonatorul Grupului de Vaccinologie - Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF).
Părintele pimeşte, la fiecare vaaccinare, informaţii despre vaccinul care urmează să fie administrat şi despre posibile reacţii adverse.
- PROTESTE anunţate în Bucureşti şi mai multe oraşe din ţară, duminică seara. În Capitală protestul începe...
- ACCIDENT DEVASTATOR în Cluj! Un mort şi patru răniţi, între care doi tineri ÎN COMĂ, după ce o Alfa Romeo a...
- CUTREMUR VIOLENT, în această dimineață! Seismul s-a produs la doar 10 kilometri adâncime
- EXPLICAŢII ULUITOARE în cazul băieţelului din Giurgiu care ar avea puteri paranormale. Un parapsiholog lansează...
„În momentul în care se va prezenta la vaccin, va primi informaţii legate de vaccinul care va fi administrat copilului şi reacţiile adverse. Părintele are dreptul să refuze. Prima dată, la o lună, păintele a semnat că a luat la cunoştinţă calendarul. Dacă este de acord cu vaccinarea, părintele nu va semna nimic pentru că acordul este prezumat. Părintele va semna doar în cazul în care a decis să nu-l vaccineze”, mai spune medicul.
Cazul părintelui care a refuzat vaccinarea este anunţat Comisiei judeţene de vaccinare, respectiv Comisiei de Vaccinare a Municipiului Bucureşti, după caz.
"În cazul în care va semna acel formular de refuz, atunci medicul de familie este obligat să informeze Comisia judeţeană. În acel moment părintele va intra tot într-un circuit de informare. Comisia judeţeană va cita acel părinte cu o cadenţă de o dată la trei luni. Obligaţia părintelui, prin lege, este să se prezinte la informare. Părintele va fi amendat doar dacă nu se prezintă la informare. Dacă vine la informare, nu primeşte amendă. Apoi, amenda este progresivă. Adică dacă nu s-a prezentat la prima informare, va primi avertisment. Dacă refuză şi a doua informare, primeşte o amendă între 1000 şi 2500 de lei, care va fi aplicată la aceste valori şi la următoarele absenţe, adică nu mai creşte", a adăugat coordonatorul comisiei de vaccinologie..
Părintele primeşte o amendă curpinsă între 5000 şi 10.000 de lei dacă refuză vaccinarea după ce copilul intră în colectivitate .
"Intrarea în colectivitate presupune trei tipuri de adeverinţe pentru tot atâtea sutuaţii distincte: o adeverinţă de la medicul de familie din care să rezulte că respectivul copil este vaccinat conform vârstei; să prezinte o adeverinţă care să ateste că are contraindicaţie la vaccinare emisă de către comisia judeţenă şi în acest context trebuie protejat de ceilalţi copii din jur, şi a treia variantă , să se prezinte la comisia judeţeană de unde să primească un calendar de recuperare la vaccinare, fiind obligat legal să termine imunizarea în termen de un an. De exemplu, dacă este dus copilul în colectivitate prima dată în clasa zero, atunci până în clasa I va recupera vaccinarea, dar nu cu toate vaccinurile, ci numai cu cele obligatorii pentru această vârstă, ROR, tetravalent şi Hepatitic B. Nu se mai poate folosi vaccinul hexavalent pentru că acela se administrează până la doi ani. Adică în prima etapă face trei injecţii odată, două peste o lună şi încă două peste încă şase luni de la ultima administrare. Dacă părintele nu se prezintă la vaccinare acum şi nici la comisia judeţeană, acum se aplică acea amendă maximală 5.000-10.000 de lei pentru că în acest moment nu mai este doar o problemă a copilului său, ci este o problemă a întregii colectivităţi. Apoi, dacă până la 18 luni de la intrarea în colectivitate, copilul nu a început schema de vaccinare, comisia judeţeană este obligată să informeze Direcţia judeţeană pentru protecţia copilului, pentru neglijare medicală. Odată sesizată Direcţia pentru Protecţia Copilului, intervin alte organsime, instanţa. Aceasta decide", a mai spus medicul Gindrovel Dumitra.
În niciun caz nu se pune problema ca acel copil să nu fie primit în colectivitate din cauza părintelui care a refuzat imunizarea copilului.
"Părintele este obligat de toate legile din toată lume să-şi protejeze copilul să-i asigure cea mai bună stare de sănătate. Câtă vreme vaccinarea este recunoscută cu dovezi de necombătut că aduce beneficii maxime atât pentru individ, cât şi mai ales pentru colectivitate, în acest momnet decizia de a nu-l vaccina pe copil reprezintă un atentat la viitorul acelui copil pe care părintele îl produce inconştient, Legea vaccinării are un principiu corect aici, nu copilul este vinovat de decia părinţilor. Copiii ies din şcoală doar într-un singur caz, când este epidemie, pentru că ei, nefiind vaccinaţi, sunt în pericol. Copilul care nu poate fi vaccinat din cauza unor probleme de sănătate trebuie protejat de comunitate. Apoi, vaccinul ROR administrat la un an, 90 la sută dintre copii dezvoltă titrul de antigen protector, 10 la sută nu, de aceea va fi vaccinat din nou la cinci ani , astfel încât procentul creşte la 99 la sută, dar tot mai rămân 1 la sută şi aceşti 1 la sută trebuie protejaţi", a mai spus medicul.
Legat de antivaccinişti,medicul spune că sunt nişte oameni care au primit nişte informaţii care l-au dat reacţii de teamă.
"Ne-am obişnuit să facem din antivaccinişti o ţintă, eu am altă opinie despre aceşti oameni. sunt nişte oameni care au avut neşansa să primească nişte informaţii care, la un moment dat , le-au declanşat nişte reacţii de teamă. Sau poate au fost acel 1 la un milion . Este o doamnă, actriţă, care vine mereu cu exemplul propriului copil. Face o greşeală fundamentală, poate acel copil este acel 1 la un milion, care a suferit din cauza vaccinului, să zicem.Dacă acel copil a suferit din cauza vaccinului, acel copil nu va fi vaccinat pentru că va primi adeverinţă de contraindicare la vaccin. Legea îi asigură protecţie prin vaccinarea copiilor din jur, astfel încât să nu fie la risc în colectivitate. Prin ceea ce face mămica lui, diminuează zidul de protecţie din jurul copilului în viitor", a continuat medicul Gindrovel Dumitra.
Nu orice medic poate vaccina, ci numai cel atestat vaccinator.
"Orice medic care doreşte să vaccineze este obligat să se înregistreze în Registrul Electonic Naţional de Vaccinare. În lege se se defineşte noţiunea de medic vaccinator .Acum din păcare sunt 30 la sută dintre copiii din registru la care nu se cunoaşte traseul vaccinator. Statul trebuie să se îngrijească să aibă date corecte să ştie care este riscul unei epidemii în orice judeţ. Ori acest lucu nu poate fi văzut decât într-un sistem unitar. Dar acest sistem unitar nu poate fi decât un registru electonic. Cred că acesta ar putea funcţiona cam în şase luni. În acest registru vor fi trecuţi toţi copiii eligibili pentru vaccinare. Medicul vaccinolog ia un cod de la DSP şi notează toate vaccinările făcute", a continuat medicul de familie.
Medicul care refuză vaccinarea unui copil care nu are nicio contraindicaţie pentru imunizare nu va putea fi medic vaccinator.
"Dacă este medic de familie sau neonatolog care este obligat prin programul naţional de imunizare să vaccineze şi nu va face acest lucru, dacă va transmite informaţii care nu sunt corecte din punct de vede ştiinţific şi nu sunt în concordanţă cu dovezile ştiinţifice din acest moment, va fi deferit Colegiului Medicilor . Dacă s-a încălcat codul deontologic, atunci va primi sancţiunile impuse de acest cod", a adăugat medicul, precizâd că prin legea vaccinării, vaccinologii vor primi bani în plus pentru fiecare copil imunizat .
Părinţii vor fi obligaţi să semnaleze eracţiile adverse post-vaccinare, care apoi vor fi tecute în registrul electronic.
"Părintele care a constatat o reacţie adversă post vaccinală este obligat să anunţe medicul de familie, acesta va indica măsurile ce pot fi luate. Totodată medicul va raporta în RENV reacţia adversă. Astfel vor fi cuantificate reacţiile adverse.Totodată, medicul de familie poate scoate copilul de pe lista sa dacă părintele refuză imunizarea. Vorbesc despre un drept la sănătate al unui copil. Dacă părintele nu are încredere în mine ca medic şi în ceea ce eu spun pentru sănătatea copilului lui, sigur pot să-i spun că îl scot de pe lista mea. Dacă nu are încredere în mine, ce pot face?", a precizat medicul.
Ministrul care pune în pericol viaţa copiilor pentru că nu asigură stocurile de vaccin poate fi judecat pentru neglijenţă sau abuz în serviciu
„Ministrul poate fi sancţionat dacă din cauza lui nu au existat vaccinuri, au fost întârzieri. Şi în acest moment acest lucru intră sub incidenţa Legii răspunderii ministeriale, care spune că există o anumită responsabilitate. De câţiva ani, în România avem probleme cu aprovizionarea cu vaccinuri şi nimeni nu a fost sancţionat. Noua lege va desemna foarte clar cine este persoana care trebuie să sesizeze organele în drept pentru nerespectarea acestei obligaţii. Să zicem că la un momet dat un medic de familie nu are vaccin. În acel moment, comisia judeţeană este prima care va sesiza comisia naţională. Legea prevede un stoc pe un an şi contracte multianuale pentru ca să se prevină la maxim posibilitatea să apară sincope în aprovizionarea cu vaccin. Acum am trecut doar printr-o epidemie de rujeolă, Doamne fereşte să apară o epidemie de poliomielită, să se întoarcă difteria.Sunt boli foarte grave care ne costă vieţi. Şi acest lucru este inacceptabil. Orice ministru care permite sau creează condiţiile prin care se pot întoarce aceste boli trebuie tras la răspundere, dar şi echipa din minister şi DSP care permit acest lucru. Ministrul Sănătăţii este obligat să asigure finanţare şi existenţa stocurilor şi totodată trebuie să verifice o dată la şase luni dacă oamenii din subordine şi-au făcut datoria. Ministrul este sancţionat prin legea răpunderii ministeriale. Poate ajunge la neglijenţă sau abuz în serviciu. Grupul Tehnic de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare poate acuza ministrul că nu şi-a făcut treaba. Şi aşa oricare din instituţiile prevăzute în lege cu atribuţii", a mai explicat medicul.
Vorbind despre vaccinul hexavalent, el spune că, în cel mai bun caz, dacă va fi lansată comandă fermă în acest an, abia peste trei ar putea fi aduse în ţară stocurile necesare
„O comandă de vaccin hexavalent, pentru care există la nivel mondial doar doi producători, ar trebui trimisă cu trei ani înainte, doi ani durând producţia. Legea achiziţiilor este o anomalie pentru vaccinuri pentru că permite achiziţa numai pentru anul bugetar în curs. Dar aici este vorba de siguranţă naţională şi disponiblitate. Dacă la nivel mondial, pentru hexavalent există numai doi producători, cererea este foarte mare. S-au depăşit capacităţile de producţie ale celor doi producători în acest moment,. De aceea nu produce pe stoc, produce la comandă. Aşa se explică de ce acum doi ani am adus vaccin care era destinat pieţei din Kazahsta. Legea vaccinării şi-a dorit să facă excepţie de la legea achiziţiilor publice şi să permită acord multianunal şi stoc anual. Nu putem avea acest vaccin mai devreme de trei ani”, a mai spus medicul
Legea vaccinării ar putea fi pe deplin funcţională în cel mult doi ani, din momentul în care va fi aprobată.
"Trebuie constituite comisiile judeţene , trebuie instruiţi membrii acestor comisii să ştie cum să facă recuperarea copiilor la vaccinare. Legea poate intra în vigoare în 2018 , dar nu avem stocuri de vaccin, nu avem oamenii pregătiţi să ştie cum să acţioneze cu un părinte ezitant şi cu unul rezistent. Nu avem modificată Legea achiziţiilor. Nu trebuie să mai ajungem în situaţia în care din cauza problemelor de achiziţie a unui vaccin, rata vaccinării a scăzut cu 60 la sută. Înainte de 1990 era de 99 la sută”, a mai spus Gindrovel Dumitra, coordonatorul grupului de vaccinologie al SNMF.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰