Ultimele pregătiri înainte de Paşte
Săptămâna mare este şi săptămâna curăţeniei generale, atât în casele românilor cât şi unităţile de cazare de la munte. În Poiana Braşov pachetele de Paşte s-au vândut ca pâinea caldă, chiar dacă preţurile nu sunt tocmai de neglijat.
La acest hotel de 4 stele din Poiana Braşov, angajaţii acordă atenţie până la cel mai mic detaliu atunci când vine vorba de curăţenie. Nu fac rabat de calitate, pentru că odată ce vin, turiştii îşi fac planuri şi pentru următoarea vacanţă.
Pentru ca turiştii să simtă sărbătorile cum se cuvine, camerele sunt personalizate cu ajutorul ornamentelor din iepuraşi, ouă colorate sau flori. Iar primele camere sunt luate în primire chiar de astăzi.
Şi în bucătării forfota este mare. Pe aragaze şi în cuptoare deja carnea de miel se rumeneşte pentru primii musafiri.
Anul acesta românii care aleg să petreacă Paştele la munte vor avea parte mai mult de zăpadă decât de iarbă verde. Asta nu înseamnă însă că nu pot profita de un bronz uniform. Ce-i drept nu în aer liber ci în saloanele de terapie din centrul spa.
3 nopţi de cazare îi costă pe turişti circa 170 de euro de persoană în camera dublă, sau 270 de euro dacă aleg să stea într-un apartament. Pachetele includ micul dejun, două cine festive şi multe alte suprize.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰