OBSERVATOR SPECIAL: Ultimii nomazi ai Romaniei

Cand ochii si mintea sunt obisnuite sa vada doar confortul casei si al patului, un camp e doar un camp si nimic altceva. Dar o pereche de ochi antrenata sa vada ce nu vad altii, un camp poate fi acasa. Pentru o zi, o noapte, o saptamana.

Pentru familia Kaiserul , acasa nu e unde ti-e sufletul, ci unde poti pune cortul. In cazul de fata, campul de la marginea orasului Targu Bujor. Acolo au ridicat doua corturi, imbracate in rogojini si covoare de iurta. “Aici stam: cortul, masa, tot asa. Ne punem si plapuma peste noi si asa dormim”, spun oamenii.

Nu vin cu cortul pentru ca n-ar avea unde sa stea. Intr-un sat de langa Tecuci, si-au ridicat o casa de chirpici. Doar ca singura meserie pe care o stie capul familiei nu prea e cautata acolo. Asa ca, de cand da caldura, incarca totul in masini si pleaca. Poposesc pe undeva si se apuca de treaba. Vasele si cazanele lor sunt renumite. Si cautate peste tot. Inca de pe vremea in care stramosii nostri au descoperit ca prunele fermentate dau o licoare minune.

I-am intrebat daca ar vrea sa plece in strainatate. Nici nu vor sa auda. Vor sa ramana aici, in Romania. Sa poata merge unde vor, cand vor. Doar ei si un cort. Brusc, domnul Kaiserul cade pe ganduri. Alunga rapid ideile si pune mana iar pe ciocan. El bate de zor la vasul de arama. Ea amesteca de zor la un ceaun. La doi pasi de ei, mezinul familiei isi priveste tatal. Nu merge la scoala, nu stie sa scrie sau sa citeasca. L-a lasat pe fratele mai mare sa fie eruditul familiei. El vrea doar sa fie mester, ca tatal lui.

Bunica lui, Maria, nu-l pierde din priviri. Ochii ii scanteieaza mai abitir ca salba cu cocosei care-i atarna la gat. A venit si ea alaturi de fiica si de ginerele ei sa bata tara-n lung si-n lat.

Rromii nu pun niciodata raul inainte. Aduce ghinion. Asa ca isi vad de treaba.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰