Un bărbat bolnav psihic şi surdo-mut din judeţul Dâmboviţa este de negăsit! Familia se teme că ar putea deveni agresiv cu cei din jur
A plecat de acasă luni, iar de atunci rudele nu mai ştiu nimic de el. În plus, se tem că va deveni agresiv, mai ales că nu şi-a mai luat tratatamentul de 4 zile
A plecat de acasă luni dimineaţă, iar de atunci rudele nu mai ştiu nimic de el. În plus, se tem ca nu cumva să devină agresiv, mai ales că nu şi-a mai luat tratamentul de patru zile.
De patru zile, domna Georgeta nu mai are linişte. Băiatul ei, bolnav de schizofrenie şi surdo-mut, a plecat de acasă, fără să lase vreun semn în urma lui.
Nimeni nu-şi explică gestul, mai ales că bărbatul n-a mai ieşit din casă de 20 de ani. S-a îmbolnăvit de schizofrenie încă de la o vârstă fragedă şi, în tot acest timp, familia a fost cea care l-a îngrijit.
Georgeta Dumitrache, mama bărbatului dispărut: "El dacă n-aude, nu vorbeşte calumea. Aşa eu înţeleg ale lui că m-am învăţat cu el de atâţia ani de zile."
Era calm de obicei. Însă pentru asta îşi lua medicamentele. De când a dispărut însă, n-a mai urmat niciun tratament. Şi ar putea deveni în orice moment agresiv cu cei din jur.
Bărbatul a fost văzut ultima dată în Gara de Nord din Bucureşti. Persoanele care pot oferi informaţii despre bărbatul din comuna dâmboviţeană Vlădeni sunt rugate să sune de urgenţă la 112.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰