Capitala Daciei a atras un canadian special, care s-a stabilit în România
La Sarmizegatusa Regia, spune el, puterile tămăduitoare ale naturii se împletesc cel mai bine cu vibraţia lui interioară. Tot acolo, în apropiere de capitala dacică, şi-a întemeiat o familie.
La Sarmizegatusa Regia, spune el, puterile tămăduitoare ale naturii se împletesc cel mai bine cu vibraţia lui interioară. Tot acolo, în apropiere de capitala dacică, şi-a întemeiat o familie.
Stephen a căutat mereu un loc al lui. Un loc care să îl încarce pozitiv şi să îl vindece, spune el. E genul de om care crede în puterea energiilor, a studiat civilizaţiile străvechi, plantele medicinale, terapia cu cristale şi cu sunete şi a mers în multe locuri în căutarea spiritualităţii, de la Machu Picchu, la piramidele egiptene, şi a fost inclusiv în pelerinaj în Spania, parcurgând Drumul lui Iacob. Numai că, în România, a simţit ceva puternic. Şi aici a rămas.
Stephen are 46 de ani şi e canadian. Acum 14 ani, a scăpat miraculos dintr-un accident de maşină. Recuperarea a fost grea, dar întâmplarea i-a schimbat percepţia asupra vieţii. În plus, l-a ajutat şi Teodora, o româncă născută şi crescută în Toronto, dar învăţată să-şi iubească ţara natală.
Teodora l-a adus pe Stephen în România. Dar într-un anume loc, simt anumite vibraţii. La Sarmizagetusa Regia.
A urmat căsătoria, iar după, cei doi s-au stabilit în Costeşti, un sat aflat foarte aproape de fosta capitală dacică.
Înconjuraţi de pădure, aproape de râuri şi păsări, Teodora şi Stephen s-au gândit să îi ajute şi pe alţii cu tot ceea ce ştiu ei. Cât mai simplu cu putinţă.
Chiar la ei acasă, Stephen a început să ţină şedinţe de terapie sau relaxare totală. Unele, pe o saltea cu cristale de ametist.
Tot ca să se relaxeze, turiştii care ajung la Teodora şi la Stephen pot produce concerte considerate purificatoare, folosind boluri de cuarţ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰