Un festival de speriat pentru strigoi
În Ţinutul Contelui Dracula niciun strigoi nu e în siguranţă în acest weekend.Oamenii de prin partea locului au făcut un festival al usturoiului. Ce-i drept n-au făcut-o să alunge spiritele rele, ci să atragă cât mai mulţi turişti.

Ineditul Festival al Usturoiului a început cu o piesă de teatru, în care personajul principal a fost chiar Vlad Ţepeş!
Bun venit în casa mea, v-ar fi spus şi mai demult cel ce prin ac ţinut făcea legea şi domnea.
Bun venit, zicem şi noi, la tihuţa, sus, în deal, la al doilea festival. fest de usturoi.
După o primire ca pe vremea Contelui, turiştii şi localnicii au mers să vadă ce se pregătea în ceaunurile care dădeau în clocot şi cu ce i-au aşteptat negustorii.
De la un asemenea eveniment, nu puteau să lipsească vrăjitoarele, care i-au apărat pe toţi de strigoi.
Renumiţi pentru puterea lor, şase localnici au concurat pentru titlul de "Cel mai puternic bărbat din Ţinutul Contelui Dracula".
Festivalul Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula se va încheia astăzi cu un recital de excepţie al artistului Grigore Leşe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰