Observator » Ştiri sociale » Un împingător care transporta 6 barje cu minereu de fier a luat foc

Un împingător care transporta 6 barje cu minereu de fier a luat foc

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 05.04.2014, 08:20 | Modificat la 05.04.2014, 09:40

A fost alertă azi-noapte pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. Un împingător unguresc care transporta şase barje pline cu minereu de fier a fost cuprins de flăcări.

 Nava, cu 90 de tone de combustibil la bord, se putea transforma în orice moment într-o bombă. Din fericire nu s-a întâmplat asta, iar cei şapte membri ai echipajului au fost salvaţi la timp.

Alerta a fost dată la puţin după ora 21. Un împingător care transporta şase barje a luat foc. Cei şapte membri ai echipajului au sunat disperaţi după ajutor.

Zeci de pompieri au răspuns la apel. Incendiul se putea transforma într-o tragedie. Dacă focul ar fi ajuns la rezervoarele vasului s-ar fi dezlănţuit iadul. Pompierii au împiedicat asta, dar când focul s-a potolit a apărut o nouă problemă. Din cauza pagubelor motorina putea să ajungă în apă.

Articolul continuă după reclamă

După mai bine de cinci ore incendiul a fost lichidat. Marinarii care erau la bordul navei trebui sa le explice autorităţilor române ce s-a intamplat. Cele şase barje încarcate cu minereu au fost preluate de un alt împingator care le va duce până în Ungaria.