Un poliţist din Gorj a făcut accident cu maşina de examen
Un poliţist din Gorj care examina candidaţii pentru permisul auto a provocat chiar el un accident de maşină.
Un poliţist din Gorj care examina candidaţii pentru permisul auto a provocat chiar el un accident de maşină. Şi asta după ce tocmai îi coborâse din autoturism pe tinerii cărora le-a recomandat să mai ia lecţii de condus înainte să mai dea examenul.
Evident, s-a ales cu amendă şi câteva puncte de penalizare plus o anchetă a superiorilor. Toate privirile martorilor s-au lipit de autoturismul cu pricina. Şi-au închipuit la volan un tânăr şofer, vreun liceean răpus de chinurile examenului. Când colo.
Pe locul şoferului care abia ciocnise autoturismul era chiar examinatorul. Bărbatul tocmai îşi lăsase doi elevi pietoni, când s-a dat jos să facă schimbul. Urma experienţa live despre ce înseamnă să nu păstrezi distanţa regulamentară. Cel mai probabil, poliţistul va fi sancţionat cu o amendă şi câteva puncte penalizare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰