Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un weekend cool se anunţă în Bucureşti

Mâine şi poimâine are loc un festival care este la prima ediţie, dar care se anunţă foarte interesant. Se numeşte Creative Fest şi se va desfăşura în Parcul Tineretului. Este un eveniment foarte complex, vor fi concerte, spectacole de dans, expoziţii de fotogtafie şi instalaţii urbane, picturi 3D care sunt foarte spectaculoase. Una dintre trupele care va cânta acolo este Souptrip.

de Redactia Observator

la 05.09.2014 , 17:00

Mâine şi poimâine are loc un festival care este la prima ediţie, dar care se anunţă foarte interesant. Se numeşte Creative Fest şi se va desfăşura în Parcul Tineretului. Este un eveniment foarte complex, vor fi concerte, spectacole de dans, expoziţii de fotografie şi instalaţii urbane, picturi 3D care sunt foarte spectaculoase. Una dintre trupele care va cânta acolo este Souptrip.

Show-uri de dans și concerte, picturi 3D pe asfalt, expoziții foto, instalații urbane. Parcul Tineretului devine în perioada 6-7 septembrie locul de întâlnire al „creativilor" din București.

Un nou eveniment își face apariția în peisajul cultural al capitalei: Creative Fest.

Vezi și

Având tema "Bucureștiul e cool" și organizat în colaborare cu Primăria Municipiului București și Centrul de proiecte culturale ArCuB, festivalul va oferi bucureștenilor, timp de un weekend, ocazia de a cunoaște creațiile artiștilor din diferite zone, de la artă urbană, fotografie, fashion, până la dans și muzică.

Aleea centrală va fi amenajată într-un mod cu totul special, devenind un București miniatural cu mai multe zone de manifestare artistică.

Scena centrală a Creative Fest este dedicată artiștilor din zona muzicală. Brazda lui Novac va întreține atmosfera pe data de 6 septembrie de la ora 21.00 Muzica, un amestec de synth-uri melodice, industrial din anii '80, techno si punk, este completată de un show vizual inedit creat de Vali Chincinsan. Înființată în 1997 de Victor Popescu, Brazda lui Novac a cântat în deschiderea concertelor multor artiști cunoscuți, precum: Recoil, Covenant sau Funckarma, în orașe atât din România cât și din afară

O colaborare reușită și combinații îndrăznețe de stiluri și mixuri muzicale, Gojira&Planet H vor încânta, surprinde și antrena publicul Creative Fest sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 22.00. George Andreescu activează încă din 2005 pe scena muzicală electro-techno-pop autohtonă, fiind renumit pentru mixurile sale de bass îmbinate cu ritmuri techno, breakbeat și dubstep. Planet H a pus bazele formațiilor rock Narkoma și Godmode, dar de 10 ani face în paralel și muzică electronică.

Una dintre cele mai longevive trupe de rock alternativ din România, Omul cu șobolani, își face apariția pe scena Creative Fest duminică, 7 septembrie, de la ora 22.00. Înființată în Constanta în 1997, trupa este alcătuită în prezent din Dan Amariei , Nicolae Arama , Mihnea Dobrota și Radu Andrei.

Line-up-ul Creative Fest este completat de Souptrip, un colectiv alcătuit din artiștii Adrian Tăbacaru, Tom Brânduș, Adrian Buciu, Irina Sârbu, Mandela Gajol și Raluca Stratulat, Yvat, Domino, Aria urbană și VJ Campsauvage.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Un weekend cool se anunţă în Bucureşti