Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update! Copil născut de urgență, după ce mama lui a fost spulberată pe trecerea de pietoni!

Femeia lovită pe o trecere de pietoni de un şofer beat este în comă. Starea ei este gravă, dar stabilă, spun medicii. Copilul ei, un băieţel, i-a fost scos la timp din pântec de medici, printr-o operaţie de cezariană. Altfel, risca să moară

de Redactia Observator

la 19.05.2015 , 19:41

Femeia lovită pe o trecere de pietoni de un şofer beat este în comă. Starea ei este gravă, dar stabilă, spun medicii. Copilul ei, un băieţel, i-a fost scos la timp din pântec de medici, printr-o operaţie de cezariană. Altfel, risca să moară

De 24 de ore, o mamă şi fiul ei se agaţă de viaţă. Ea este în comă, la spitalul de urgenţă din Braşov. El, la reanimare, la maternitatea din oraş. Iulia, gravidă în şapte luni şi jumătate, a fost lovită pe o trecere de pietoni de un şofer băut.

Cu doar câteva ore înainte de accident, şoferul a postat o fotografie pe pagina de facebook. Era la o petrecere cu mult alcool şi a ţinut să le transmită prietenilor lui un mesaj: "Rămânem adevăraţi!" Liviu lucrează la Primăria din localitatea Cristian.

Vezi și

Ieri şi-a luat două zile de concediu. Soţ şi tată, Liviu a urcat băut la volan şi a făcut accident. Avea alcoolemia 0,9 în aerul expirat. Accidentul i-a şocat pe martori. În pântecele mamei care zăcea pe asfalt, pruncul ei dădea semne de viaţă.

Laurenţiu, soţul ei, a încercat să-i dea primul ajutor. Lucrează la SMURD şi vede moartea în fiecare zi. Cei doi se mutaseră în Cristian de mai puţin de un an. Se grăbeau să-şi termine casa. Peste două luni, urmau să devină părinţi.

Medicii le-au adus copilul pe lume, mai devreme, prin cezariană. Mama avea dezlipire de placentă, iar pruncul ei riscă să moară. Şi ea, şi copilul sunt acum în stare gravă, dar stabilă, spun medicii. Şoferul care a lovit-o pe femeie a stat 24 de ore în arest, iar acum e liber.

Parchetul aşteaptă rezultatul analizelor de laborator ca să afle ce contracţie de alcool a avut în sânge, în ziua accidentului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Update! Copil născut de urgență, după ce mama lui a fost spulberată pe trecerea de pietoni!