UPDATE! Gravida incendiată a născut o fetiţă
Fetiţa fără nume s-a născut din foc, ca pasărea Phoenix. Şi se agaţă cu toată fiinţa ei firavă, de viaţă. E fetiţa din pântecele gravidei incendiate ieri de propriul soţ
În incubator, conectată la aparate, fetiţa se luptă pentru viaţă. Încă nu are un nume. Ieri se afla încă în pântecele mamei, la adăpost. Acolo unde ar mai fi trebuit să rămână măcar câteva săptămâni.
Mama n-a apucat să o ducă la termen. Ieri, după o ceartă cu soţul ei, a ajuns la spitalul din Bacău, cu arsuri pe aproape jumătate din corp. A fost trimisă, de urgenţă, cu avionul, la Bucureşti. Aici, medicii au decis repede: copilul trebuie scos, ca să poată fi salvate ambele vieţi.
O echipă de şase medici şi asistente de la spitalul Malaxa a ajuns de dimineaţă la spitalul de Arşi, să facă cezariana. Copilul a venit pe lume uşor, dar starea lui s-a înrăutăţit rapid.
Cântăreşte nici două kilograme şi e firavă, ca orice copil prematur. Dar se încăpăţânează să trăiască. Şi e atent supravegheată de medicii care au ajutat-o să vină pe lume.
Pentru mama ei, soarta e încă şi mai crudă. Arsurile de pe faţă, gât şi abdomen i-ar putea aduce sfârşitul.
Între timp, soţul femeii, proaspăt tată, a fost reţinut. În faţa poliţiştilor, bărbatul nu şi-a recunoscut vina. Până când femeia va putea povesti exact ce s-a întâmplat, ancheta înaintează greu.
Acasă, la Bacău, alţi doi copii aşteaptă veşti despre mama şi surioara lor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰