Update / O mamă şi fiul ei de 8 ani, spulberaţi pe trecerea de pietoni de un camion
Imagini şocante au fost surprinse pe o trecere de pietoni din Sibiu. O mamă şi un copil au fost călcaţi de un camion. Şoferul nu s-a asigurat şi a trecut peste ei cu mastodontul de câteva tone
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Imagini şocante au fost surprinse pe o trecere de pietoni din Sibiu. O mamă şi un copil au fost călcaţi de un camion. Şoferul nu s-a asigurat şi a trecut peste ei cu mastodontul de câteva tone
Grav rănit, copilul a cerut ajutor şi şi-a strigat mama. Dar femeia nu s-a mai putut ridica de pe şosea. Încă e în stare critică la spital. Pe aceeaşi trecere de pietoni, bunica băieţelului a murit acum câţiva ani.
Pe trecerea de pietoni, a rămas nemişcat băieţelul. Mama lui a fost târâtă peste zece metri, sub roţile camionului.
Valentin era pe trotuar şi a alergat primul spre copil. S-a speriat când i-a văzut rănile. Dar apoi i-a auzit glasul şi s-a aplecat să-l ajute. Mama nu i-a putut răspunde. Cu piciorul zdrobit, a intrat în şoc, înainte să ajungă Ambulanţa.
Şoferul vinovat a încercat să se scuze. Cu o minciună: imaginile îl contrazic. Cu toţii au venit din aceeaşi direcţie. La stop, şoferul s-a asigurat superficial, înainte să vireze la dreapta. N-a văzut că jos, pe trecerea de pietoni, o mamă şi un copil au început deja să traverseze. Ţinându-se de mână, au intrat în unghiul lui mort. Şi apoi, sub roţile camionului.
E un scenariu care se repetă des pe şoselele din România. O demonstraţie făcută de Titi Aur arată încă o dată cât de fină e linia dintre viaţă şi moarte.
De la înălţimea cabinelor, mulţi şoferi nu îşi apleacă privirea dincolo de unghiul mort. Neatenţia unui şofer a distrus viitorul unei familii. Băiatul rănit a ajuns la un spital din Bucureşti în stare gravă. Era oricum un copil chinuit.
Mama copilului riscă să rămână cu sechele. Ca să-i salveze viaţa, medicii vor să-i amputeze un picior. Deocamdată, femeia are mare nevoie de sânge.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰