Utilități cu porția pentru şcolile din sectorul 3
Căldură, lumină şi apă caldă cu porţia. Aşa ar trebui să funcţioneze şcolile din sectorul 3. Primăria vrea să impună măsuri severe pentru a reduce cheltuielile de administrare.
Căldură, lumină şi apă caldă cu porţia. Aşa ar trebui să funcţioneze şcolile din sectorul 3. Primăria vrea să impună măsuri severe pentru a reduce cheltuielile de administrare.
Economia va fi făcută doar pe perioada nopţii, a zilelor libere şi a vacanţelor şcolare. Chiar dacă circulara primăriei a fost trimisă către toate şcolile din sector, unii directori susţin că nu ştiu nimic despre raţionalizarea utilităţilor. Cei mai mulţi se tem de reacţia părinţilor care nu vor fi de acord cu aceste măsuri ecologice.
Doamna director adjunct se uită contrariată la circulara emisă de primărie. Chiar dacă documentul are două luni de când este în vigoare, pare surprinsă că trebuie să facă economie. Chiar şi când e vorba de banii contribuabililior.
Aşa că primăria sectorului 3 a decis să impună unele măsuri de raţionalizare în şcoli. Dascălii nu vor mai face cafea la filtru, ci vor sta cu mâna pe întrerupătoare. Paza se va face numai la lumina lămpii, iar căldura va veni cu porţia.
"Pe timp de zi, în afara programului, pe timp de noapte, sâmbăta, duminica şi în alte zile de sărbători legale, centralele termice vor fi programate să funcţioneze la o temperatură minimă de menţinere."
Decizia primăriei a iscat pe internet numeroase cotroverse printre părinţi şi dascăli. Copiii, însă, ştiu cel mai bine cum se face economie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰