Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vasile Muraru urcă pe scenă şi după despărţirea de prietenul său, Nae Lăzărescu

Trebuie să iubeşti oamenii, altfel nu poţi să fii actor. Cu acest gând, Vasile Muraru continuă să urce pe scenă şi după despărţirea de prietenul său, Nae Lăzărescu.

de Redactia Observator

la 03.01.2014 , 21:33

Pentru Vasile Muraru, Revelionul nu a mai fost la fel. Anul acesta, actorul a lăsat scena şi s-a întors la Piatra Neamţ, oraşul unde a făcut şcoala şi unde s-a îndrăgostit de teatru.

A fost puţin mai trist pentru că drumurile de Revelion le aveam împreună cu domnul Nae Lăzărescu, spune acum Vasile Muraru.

Cel mai iubit cuplet al scenei a petrecut 31 de ani pe drumuri, între două spectacole sau două filmări pentru programele de televiziune.

Vezi și

12 noaptea ne prindea ori pe drum, ori între programe. Şi ne apucam iar de telefoane, de poveşti, de ziceri şi urări către fiecare dintre prietenii pe care-i aveam, își amintește actorul de comedie.

Jumătate din sufletul lui Vasile Muraru s-a rupt, însă, odată cu despărţirea de Nae Lăzărescu. A fost revoltat, şocat, bulversat. A înţeles, însă, că Nae vrea să-l ştie vesel şi pregătit oricând să-şi bucure publicul. Aşa cum au făcut-o aţâţia ani împreună.

De Revelion, telespectatorii au savurat momentul umoristic "La chef cu Nae şi Vasile" redifuzat de Antena 1.

În primul rând, dragostea românilor care ne-au dovedit şi de data asta, chiar dacă a fost o reluare pe Antena1, ne-au dovedit că ne iubesc foarte, foarte mult, spune Vasile Muraru.

Iar Vasile Muraru se simte dator să-i întoarcă publicului dragostea. Dintotdeauna a fost convins că trebuie să iubeşti oamenii, altfel nu poţi fi actor. Aşa că a trecut pe hârtie proiectele pentru 2014.

Pentru 2014, avem la Teatrul Constantin Tănase imediat o premieră, pe urmă un spectacol, o piesă de teatru a lui Muşatescu, pe urmă trebuie să fac un film. Mergem cu privirea spre viitor că aşa trebuie. Numai bucurii să vă dea Dumnezeu!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Vasile Muraru urcă pe scenă şi după despărţirea de prietenul său, Nae Lăzărescu