Vedete noi la grădina Zoologică din Braşov
E agitaţie la Grădina Zoologică din Braşov. Trei pui de tigru siberian nu au stare deloc. Şi-au lăsat părinţii, aflaţi la Grădina Zoologică din Călăraşi, şi-au venit la Braşov
E agitaţie la Grădina Zoologică din Braşov. Trei pui de tigru siberian nu au stare deloc. Şi-au lăsat părinţii, aflaţi la Grădina Zoologică din Călăraşi, şi-au venit la Braşov
Sigur, nu de capul lor. Au fost cumpăraţi de-acolo de autorităţile braşovene. Dacă acum primesc toată atenţia îngrijitorilor, cât de curând vizitatorii grădinii vor putea merge şi ei să-i vadă.
Sunt sfioşi şi chiar puţin neprietenoşi. Dar trebuie să-i înţelegem. E perioada de acomodare. Puii de tigru siberian abia au fost aduşi la Grădina Zoologică din Braşov.
Primăria i-a cumpărat de la Grădina Zoologică din Călăraşi. Şi-a mai luat ceva cu ei, pe lângă. O bufniţă polară, care acum se umflă în pene de mândrie. E singura de felul ei din toată grădina zoologică.
Cât de curând, cei trei pui de tigru siberian vor primi şi nume. Şi, când vor mai creşte şi se vor obişnui cu noua casă, vor putea fi admiraţi şi de public.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰