Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Veste bună! 15 august, zi liberă pentru angajaţii români

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, celebrată pe 15 august, aduce în fiecare an o zi liberă angajaţilor români

de Redactia Observator

la 12.08.2014 , 17:52

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, celebrată pe 15 august, aduce în fiecare an o zi liberă angajaţilor români

Mai precis, potrivit Codului muncii, în această zi angajatorii sunt obligaţi să acorde liber salariaţilor, în caz contrar ei riscând amenzi de până la 10.000 lei.

Totuşi, potrivit legislaţiei, există şi categorii de salariaţi care, în zilele de sărbătoare legală, trebuie să se prezinte la muncă, angajatorii nefiind obligaţi să le acorde zilele libere stabilite de stat. Astfel, facilitatea nu se acordă în cazul locurilor de muncă în care activitatea nu putea fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Articolul continuă după reclamă

În plus, şi angajaţii din unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică trebuie să lucreze în zilele de sărbătoare legală. Codul muncii prevede că pentru aceste categorii de salariaţi se stabilesc, prin hotărâre de Guvern, programe de lucru adecvate, astfel încât populaţia să dispună de asistenţă medicală şi de alimentele de strictă necesitate.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că, deşi sunt nevoiţi să fie prezenţi la serviciu în zilele de sărbătoare legală, salariaţii care lucrează în domenii în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza “caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii” au dreptul, conform legislaţiei muncii, să îşi ia o zi liberă în următoarele 30 de zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Veste bună! 15 august, zi liberă pentru angajaţii români