Veşti proaste! 1 APRILIE vine cu scumpiri
Carburanţii, ţigările şi gazele naturale se vor scumpi, începând de mâine! Cu cât vom plăti mai mult?
Majorarea accizei pentru carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, intră marţi în vigoare, având ca efect creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului la benzină cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen), potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor. Potrivit calculelor, aceasta acciza va aduce la buget circa 2,5 miliarde lei.
Pe de altă parte, preţul gazelor naturale se va scumpi marţi cu 2% pentru consumatorii casnici. Vestea bună este că autorităţile nu au în vedere o creştere a preţului la energie electrică.
Românii vor plăti mai mult şi pentru ţigări de la 1 aprilie, astfel că un pachet va costa cu 30-50 de bani în plus, odată cu majorarea accizei totale de la 81,78 euro/1.000 ţigarete la 84,37 euro/1.000 ţigarete şi a accizei la benzină şi motorină cu 7 eurocenţi pe litru, potrivit unor estimări din piaţă.
Tot de mâine, operatorii telecom vor practica tarife de interconectare mult reduse, de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut în cazul telefoniei mobile şi de la 0,67 la 0,14 eurocenţi/minut pentru telefonia fixă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰