Observator » Ştiri sociale » Vineri, eclipsă de soare în România

Vineri, eclipsă de soare în România

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 19.03.2015, 20:10 | Modificat la 19.03.2015, 20:22

Vineri vom vedea soarele doar pe jumătate. E eclipsă. Timp de două ore şi aproape 20 de minute o să fim martorii unui fenomen astronomic de amploare: o eclipsă parţială de soare. În capitală fenomenul va începe la 10 şi 48 de minute şi se va încheia după ora 13

Un eveniment astronomic de amploare. Luna va trece prin dreptul soarelui, iar umbra ei îl va acoperi. Eclipsa totală de soare e vizibilă, însă, doar din Insulele Feroe sau de pe navele aflate în jumătatea de nord a Oceanului Atlantic. La noi, va fi parţială.

În Bucureşti, eclipsa va începe la 10 şi 48 de minute şi se va vedea cel mai bine cu cinci minute înainte de ora 12. Mai ales în partea de nord a ţării. Acolo soarele va fi acoperit 55%. Ochelarii, însă, vor fi greu de găsit. La magazinele online de specialitate, stocurile s-au epuizat deja.

Articolul continuă după reclamă

Pe crestele Bucegilor, la peste 2.000 de metri altitudine, sunt aşteptaţi sute de iubitori de astonomie. Cei mai împătimiţi vânători de eclipse au plecat deja spre Insulele Feroe.

Ultima eclipsă totală care a putut fi văzută în ţara noastră a fost în 1999 şi se va repeta abia în 2081.