Antena Meniu Search
x

Violențe în locul educației la centrul şcolar pentru copiii cu dizabilităţi din Tileagd

E din nou scandal la centrul şcolar pentru copiii cu dizabilităţi din Tileagd, Bihor. Părinţii unui adolescent sunt disperaţi după ce băiatul lor a fost bătut de colegi mai mari, iar apoi a stat ore întregi în frig, de teama acestora

Vezi și

E din nou scandal la centrul şcolar pentru copiii cu dizabilităţi din Tileagd, Bihor. Părinţii unui adolescent sunt disperaţi după ce băiatul lor a fost bătut de colegi mai mari, iar apoi a stat ore întregi în frig, de teama acestora

Adolescentul, bolnav de epilepsie, a fost înscris acum trei ani la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tileagd, la recomandarea medicului. Avea nevoie să fie într-o instituţie specială de îngrijire şi educare a copiilor cu dizabilităţi, în care să fie în siguranţă. Situaţia, spun părinţii, este exact pe dos. Băiatul lor este în permanenţă bătut de colegii mai mari şi ameninţat, în timp ce supraveghetorii nu ar lua nicio măsură.

A avut probleme şi acum un an. Sperau că s-au rezolvat. Dar ieri părinţii au primit un telefon prin care li se spunea că băiatul lor nu e de găsit. Băiatul s-ar fi ascuns de colegii care îl răneau. Părinţii spun că principalul vinovat este însă supraveghetorul, acelaşi care mai are la activ câteva plângeri.

Şi inspectorii şcolari au început acum o anchetă. La fel ca şi anul trecut. Atunci, profesorul supraveghetor şi fosta directoare a instituţiei au fost sancţionaţi cu 5% din salariu, pentru o lună. În fiecare săptămână, de luni până vineri, aici sunt lăsaţi aproape 90 de copii cu deficienţe, din tot judeţul Bihor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Violențe în locul educației la centrul şcolar pentru copiii cu dizabilităţi din Tileagd