Antena Meniu Search
x

Vreme caldă, dar instabilă! Prognoza METEO pentru începutul săptămânii

ANM a anunţat că luni, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, dar va fi în general instabilă

ANM a anunţat că luni, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, dar va fi în general instabilă

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii relativ extinse în majoritatea zonelor, exceptând sudul ţării unde astfel de fenomene se vor semnala local. Pe suprafeţe mici vor fi căderi de grindină şi izolat cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 31 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile estice. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 9 şi 19 grade.

În BUCUREŞTI: Luni, vremea va fi caldă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 29 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade.

În ŢARĂ: Marţi, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în jumătatea de vest a ţării şi în toată zona montană, unde vor fi înnorări temporare şi pe arii extinse averse, însoţite de frecvente descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi şi cantităţi de apă mai însemnate şi izolat va cădea grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar manifestările specifice instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia local, în special spre seară şi în prima parte a nopţii. Temperaturile maxime, în scădere uşoară faţă de ziua precedentă în regiunile vestice, se vor încadra între 22 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 19 grade.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Vreme caldă, dar instabilă! Prognoza METEO pentru începutul săptămânii