Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ziua Naţională a României s-a încheiat cu un spectacol grandios

Ziua Naţională a României s-a încheiat cu spectacole de lumini şi defilări impresionate în marile oraşe. A fost prima zi de iarnă autentică, dar ninsoarea nu i-a oprit pe români să sărbătorească.

de Redactia Observator

la 02.12.2014 , 07:45

Ziua Naţională a României s-a încheiat cu spectacole de lumini şi defilări impresionate în marile oraşe. A fost prima zi de iarnă autentică, dar ninsoarea nu i-a oprit pe români să sărbătorească. 

Militarii Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul" dau startul defilării din faţa Cercului Militar Naţional. Convoiul e direcţionat pe bulevardul Regina Elisabeta, unde încep să i se alăture trecătorii.

Bocancii continuă să ţină ritmul fanfarei până la Eroii Sanitari. Între timp, numărul admiratorilor creşte odată cu aplauzele dedicate ceremoniei solemne.

Vezi și

Bucureştiul încheie o zi încărcată cu manifestaţii ale armatei, în timp ce alte oraşe se pregătesc pentru a doua parte a sărbătorii naţionale.

După retragerea militarilor, Dejul îşi arată o nouă faţă, mai veselă şi mai colorată. Sute de oameni trăiesc două momente copleşitoare - cerul e brăzdat de artificii şi milioane de beculeţe se aprind în oraş.

Focurile de artificii au încântat mii de priviri şi la Alba Iulia. Cu ochii pe cer, nici măcar copiii nu au simţit temperaturile scăzute. Şi ei au încheiat Ziua Naţională în deplină veselie, după ce oraşul li s-a arătat împodobit.

În aplauzele oamenilor au defilat şi militarii din Galaţi. La ei în oraş, noaptea a fost ceva mai liniştită.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Ziua Naţională a României s-a încheiat cu un spectacol grandios