A doua MEDALIE pentru Larisa Iordache la Universiada de la Taipei!
Sportiva română Larisa Iordache a cucerit medalia de bronz la bârnă, miercuri, în concursul de gimnastică artistică din cadrul Universiadei de vară de la Taipei (Taiwan), informează Agerpres

Sportiva română Larisa Iordache a cucerit medalia de bronz la bârnă, miercuri, în concursul de gimnastică artistică din cadrul Universiadei de vară de la Taipei (Taiwan), informează Agerpres
Iordache, care este la a doua medalie la Taipei, a primit 13,666 pentru evoluția sa, fiind devansată de Elisabeth Black (Canada), 14,133, și de japoneza Natsumi Sasada, 13,833.
Larisa Iordache fusese a treia la bârnă și în calificări, cu 13,450 puncte, după Black, 14,400, și rusoaica Evghenia Șelgunova, 13,500.
Larisa Iordache (21 ani) și-a completat cu medaliile de la Taipei palmaresul său impresionant, care mai cuprinde o medalie de bronz la JO 2012 (cu echipa), două medalii de argint (individual compus, sol) și două de bronz (individual compus, sol) la Mondiale, cinci medalii de aur (două cu echipa, două la sol, unul la bârnă), cinci de argint (două la bârnă, individual compus, sărituri și sol) și două de bronz (sărituri și bârnă) la Europene.
- AUR pentru Larisa Iordache, la individual compus, la Universiada de la Taipei!
- Clasament WTA, 7 aprilie 2025: Jessica Pegula a urcat pe podium, după ce a câştigat turneul de la Charleston
- Clasament ATP, 7 aprilie 2025: Flavio Cobolli, ascensiune impresionantă după ce a câştigat turneul de la Bucureşti
- Formula 1. Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Japoniei, pe legendarul circuit de la Suzuka. Cursa a fost...
- AFC Hermannstadt - Rapid Bucureşti în prima semifinală a Cupei României. Când se joacă penultimul act al...
Delegația României la ediția a 29-a a Universiadei de vară a ajuns la trei medalii, toate la gimnastică, una de aur, cucerită marți de Larisa Iordache la individual compus, și două de bronz, una obținută de Andrei Muntean la sărituri și de Larisa Iordache la bârnă. Larisa Iordache va mai evolua miercuri și în finala de la sol.
România participă la Taipei cu o delegație de 121 de persoane, dintre care 91 de sportivi. Sportivii români concurează la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo pe apă masculin, gimnastică artistică, scrimă și judo.
România s-a clasat pe locul 29 pe națiuni la Universiada de vară din 2015, de la Gwangju (Coreea de Sud), obținând 1 medalie de aur, 3 de argint și 3 de bronz.
Sursă: Agerpres
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰