Adi Mutu, selecționer în izolare: "Studiez fotbal, fac sală și mă bucur de familie"
Adi Mutu stă și el acasă în această perioadă grea și a dezvăluit cu ce își ocupă timpul. Selecționerul României U21 este în continuare concentrat asupra fotbalului și caută soluții pentru lotul tricolorilor "mici".
- Adi Mutu a dezvăluit cu ce se ocupă în această perioadă
- Se concentrează în continuare asupra fotbalului
- Adi Mutu n-a apucat să debuteze pe banca României U21
Adi Mutu stă și el acasă în această perioadă grea și a dezvăluit cu ce își ocupă timpul. Selecționerul României U21 este în continuare concentrat asupra fotbalului și caută soluții pentru lotul tricolorilor "mici".
"Este dificil pentru toată lumea. În perioada asta monitorizăm jucători U21 și lucrăm la antrenamentele și strategia pe care o vom aplica. Timpul mi-l ocup citind și studdind fotbal, fac sală și mă bucur de familia mea", a declarat Adi Mutu pentru Telekom Sport.
Adi Mutu: "Stați acasă!"
Adi Mutu este destul de activ și pe rețelele de socializare. Postează în fiecare zi fotografii "din izolare" în care apare alături de soția sa, Sandra Bachici, și fiul lor. În ultima, cei trei se află în sala de forță și transmit mesajul #stamacasa.
Adi Mutu n-a apucat să debuteze pe banca naționalei de tineret. România U21 ar fi trebuit să joace pe 31 martie cu Danemarca U21, în preliminariile pentru Europeanul de anul viitor. Partida a fost amânată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰