Video Carlos Sainz s-a răsturnat la raliul Dakar. A cerut elicopterului care îl transporta la spital să se întoarcă din drum, ca să reia cursa
Răsturnare de situaţie la Dakar. Carlos Sainz (Audi) a cerut să se întoarcă din drum în timp ce era transportat cu elicopterul la spitalul din Riad în urma unui accident violent după doar 6 km de la start. Pilotul spaniol, de trei ori câştigător al competiţiei de la Dakar, şi-a dorit să continue cursa.

Pilotul spaniol Carlos Sainz, de trei ori câştigător al competiţiei, s-a retras iniţial de la Dakar 2023, după ce maşina sa Audi s-a răsturnat, în cursul etapei a 9-a de marţi, au anunţat organizatorii, potrivit news.ro. El şi copilotul său Lucas Cruz au scăpat nevătămaţi din acest accident, care s-a produs la 6 kilometri de la start. Totuşi, aceştia au fost transportaţi la spitalul din Riad pentru investigaţii.
Echipajul 207 aştepta sosirea unui vehicul de asistenţă pentru a avea şansa de a ajunge la bivuacul Haradh la finalul celor 358 km de specială.
Pilotul spaniol a cerut să se întoarcă din drum pentru a relua cursa
În timp ce era transportat cu elicopterul la spitalul din Riad în urma accidentului violent, pilotul spaniol a cerut să se întoarcă din drum pentru a relua cursa.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰