Clasament WTA, 26 mai 2025: Jaqueline Cristian, ascensiune fulminantă după finala din Maroc
Reprezentanţii WTA au dat publicităţii luni, 26 mai 2025, noua ierarhie a celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii, iar cifrele arată o ascensiune fulminantă pentru Jaqueline Cristian.
După ce a jucat finala de la Rabat (Maroc), pierdută, 2-6, 3-6, cu australianca Maya Joint, Jaqueline Cristian a urcat nu mai puţin de 14 poziţii în clasamentul WTA, ajungând pe locul 60 mondial, cu 1001 puncte.
Evoluţia din Maroc ne dă speranţe pentru un parcurs bun la Roland Garros, al doilea Grand Slam de tenis al anului, dar rămâne de văzut cât de mult a afectat-o pe sportiva noastră efortul depus la Rabat.
Jaqueline Cristian este urmată, în clasamentul româncelor, de Elena Gabriela Ruse, care a urcat cinci poziţii, până pe locul 80 mondial, cu 808 puncte, şi de Anca Todoni, care a urcat trei poziţii, până pe locul 88 mondial, cu 770 puncte.
În TOP 10 mondial s-a produs o singură schimbare. Chinezoaica Qinwen Zheng şi americanca Madison Keys au făcut rocadă în lupta pentru locul 7 mondial, Zheng depăşindu-şi rivala cu aproape 200 de puncte.
TOP 10 WTA arată astfel: 1. Aryna Sabalenka (Belarus) - 10.683 puncte, 2. Coco Gauff (Statele Unite ale Americii) - 6.863 puncte, 3. Jessica Pegula (Statele Unite ale Americii) - 6.243 puncte, 4. Jasmine Paolini (Italia) - 5.865 puncte, 5. Iga Swiatek (Polonia) - 5.838 puncte, 6. Mirra Andreeva (Rusia) - 4.985 puncte, 7. Qinwen Zheng (China) - 4.368 puncte, 8. Madison Keys (Statele Unite ale Americii) - 4.184 puncte, 9. Emma Navarro (Statele Unite ale Americii) - 3.879 puncte, 10. Paula Badosa (Spania) - 3.684 puncte.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰