Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Doliu în lumea fotbalului! A murit Vasile Ardeleanu, rămas în memorie drept jucătorul accidentat grav de Marius Lăcătuş 

Lumea fotbalului românesc a suferit, joi, o nouă pierdere, fiind anunţat decesul celui care a fost Vasile Ardeleanu, fost jucător la FCM Bacău şi FC Oneşti, dar care a rămas în memorie din cauza unei accidentări grave suferite într-un meci cu Steaua Bucureşti.

de Redactia Observator

la 16.01.2025 , 14:59

Vasile Ardeleanu, fotbalistul accidentat grav de Marius Lăcătuş, în 1999, a murit la vârsta de 50 de ani Vasile Ardeleanu, fotbalistul accidentat grav de Marius Lăcătuş, în 1999, a murit la vârsta de 50 de ani - gsp.ro

Fostul fotbalist a murit cu doar câteva zile înainte să împlinească 51 de ani, existând informaţii care arată că trupul său neînsufleţit a fost găsit în casa în care se retrăsese în ultimii ani.

Născut şi crescut în zona Bacăului, Vasile Ardeleanu a început fotbalul chiar la FCM Bacău şi s-a remarcat drept un fundaş central aspru, în special graţie fizicului impunător.

Ardeleanu a debutat în echipa mare a celor de la FCM Bacău în 1993, la 19 ani. A adunat zeci de meciuri în tricoul echipei băcăuane, cu care a reuşit să câştige Cupa Ligii României, în 1998, înainte de accidentarea fatidică suferită în 1999 şi care, practic, i-a pus capăt carierei, deşi ulterior Ardeleanu a mai adunat câteva meciuri în tricoul celor de la FC Oneşti şi s-a aflat pentru o scurtă perioadă de timp şi în lotul celor de la FC Vaslui.

Articolul continuă după reclamă

În 1999, în timpul unui meci Steaua - FCM Bacău, Ardeleanu a fost atacat brutal de Marius Lăcătuş, atacantul Stelei provocându-i adversarului o dublă fractură de tibie şi peroneu.

Pe acelaşi subiect

Ghinionul lui Ardeleanu a făcut ca accidentarea să fie suferită chiar în minutul 13 al partidei şi este şi mai mare dacă ne gândim că fundaşul nici nu trebuia să joace în acel meci, el recunoscând, ani mai târziu, că a intrat doar pentru că se îmbolnăvise un coechipier.

Viaţa lui Vasile Ardeleanu a devenit din ce în ce mai complicată după accidentarea suferită. S-a retras din activitate la doar 31 de ani, a avut probleme din cauza modului excesiv în care fuma şi şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Cârligi, un sat situat în apropiere de Bacău, unde obişnuia să-şi câştige pâinea doar muncind ca zilier.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi făcut recent un credit și sunteți sau ați fost în imposibilitatea de a-l plăti?
Observator » Sport » Doliu în lumea fotbalului! A murit Vasile Ardeleanu, rămas în memorie drept jucătorul accidentat grav de Marius Lăcătuş