Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Florin Tănase, după meciul FCSB - Manchester United: "Putea să intre un gol şi pentru noi, dar nu meritam"

Florin Tănase, jucătorul echipei FCSB, spune că dacă roş-albaştrii ar fi jucat în sistemul pe care l-au folosit până acum ar fi pus mai multe probleme englezilor.

de Redactia Observator

la 31.01.2025 , 07:42

Florin Tănase, fotbalist FCSB Florin Tănase, după meciul FCSB - Manchester United: "Putea să intre un gol şi pentru noi, dar nu meritam" - Profimedia

„Ştiam că va fi un meci dificil. Am jucat împotriva unei echipe foarte mari, cu jucători foarte buni. Am simţit că se poate, dar am jucat prea jos, nu am pus presiune pe ei. Cu siguranţă, ca să câştigi trebuie să pui presiune pe adversar, să-l faci să greşească.

Ei au avut superioritate, în faţă eram eu şi cu Bîrligea, alergam de la unul la celălalt, era greu să ţii mingea, să provoci surprize.

Nu ştiu cât s-a resimţit oboseala, am încasat primul gol dintr-o fază fixă, un aut, la o fază unde puteam să fim mai atenţi. Putea să intre un gol şi pentru noi,  dar nu meritam. Să fim corecţi, nu meritam!

Articolul continuă după reclamă

Suporterii au fost minunaţi în seara asta, le mulţumim. Sperăm ca duminică să-i mulţumim. Probabil că dacă jucam ce ştiam noi, în sistemul pe care îl ştiam până acum, probabil aveam mai multe şanse”, a declarat Florin Tănase.

Pe acelaşi subiect

Bîrligea: O să luptăm cu toate forţele ca să ajungem în optimi

Fotbalistul echipei FCSB, Daniel Bîrligea, a declarat joi seară, după meciul cu Manchester United, scor 0-2, că el şi colegii săi vor lupta cu toate forţele pentru a obţine calificarea în optimile de finală ale Ligii Europa.

“Ne rămâne încă o şansă să ajungem în optimi. O să luptăm cu toate forţele. Ştiam că sunt buni, că au calitate mare şi eram pregătiţi de luptă. Am luptat până nu am mai putut. După ce au dat gol ne-am deschis un pic, din nefericire. Avem moral că putem să luptăm cu oricine. A fost o seară magnifică, le mulţumim tuturor celor care au venit, a fost atmosferă frumoasă. Ne-au susţinut ne-au împins de la spate, nu am reuşit să le mulţumim în această seară”, a spus Bîrligea la Prima Sport.

Formaţia FCSB a fost învinsă, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (0-0), în ultima etapă a fazei ligii din Liga Europa. Echipa bucureşteană nu a reuşit să îşi păstreze locul între primele formaţii din grupa unică, terminând dincolo de locul 8, astfel că va evolua în play-off-ul pentru optimi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că materia opţională "Cunoaştere personală" va fi cu adevărat utilă copiilor voştri?
Observator » Sport » Florin Tănase, după meciul FCSB - Manchester United: "Putea să intre un gol şi pentru noi, dar nu meritam"