Managerul Red Bull din Formula 1, Chris Horner, surprins vorbind la telefon în trafic, într-un Aston Martin de £650.000 - FOTO
Chris Horner, managerul britanic al echipei de Formula 1 Red Bull Racing, a devenit ţinta criticilor după ce a fost surprins vorbind la telefon, în trafic, în timp ce se afla la volanul unui Aston Martin, asemănător cu cel din filmele James Bond.
Directorul echipei din Formula 1, căsătorit cu fosta cântăreaţă din celebra trupă Spice Girls, Geri Halliwell, a fost fotografiat în trafic vorbind la telefon. Legislaţia din Regatul Unit al Marii Britanii le interzice şoferilor să ţină orice dispozitiv mobil în mână, iar acest fapt atrage drept sancţiuni suspendarea permisului de conducere şi o amendă de până la £1,000.
Managerul de la Red Bull încalcă legea dinafara pistei
Un martor l-a observat imediat şi a trimis apoi fotografiile ziarului The Sun. „Avem responsabilitatea civică de a condamna astfel de lucruri, în special când este implicată o persoană influentă. El reprezintă vârful motorsportului şi al vitezei, iar siguranţa ar trebui să fie pe primul loc. Am fost dezamăgiţi. Ar trebui să dea un exemplu mai bun”, a declarat sursa.
Chris Horner, în vârstă de 48 de ani, a fost surprins într-un sens giratoriu la volanul unui Aston Martin DB5, acelaşi model condus de către actorul Daniel Craig în filmele James Bond. “Faptul că nu ai Bluetooth nu este nicio scuză când conduci o maşină de £650.000”, a mai spus sursa.
O reprezentantă a organizaţiei care sprijină siguranţa pe drumuri IAM RoadSmart a comentat de asemenea că “el este persoana care ar trebui să înţeleagă cel mai bine rolul de a fi atent mereu când te afli în spatele volanului”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰