Mike Tyson vs Jake Paul, o nouă înfruntare înainte de marele meci
Legendarul Mike Tyson şi youtuber-ul Jake Paul se înfruntă vineri seara, sâmbătă dimineaţa după ora României, în cel mai aşteptat meci de box al anului, iar cei doi pugilişti au participat, miercuri seara, la o nouă conferinţă de presă prin intermediul căreia să promoveze marele meci.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Mike Tyson şi Jake Paul au participat la o conferinţă de presă organizată în Toyota Music Factory, din Irving, Texas, confruntarea de vineri seara, sâmbătă dimineaţa la Bucureşti, urmând a avea loc pe "AT&T Stadium" din Arlington, Texas, arenă cu circa 80.000 de locuri, dar a cărei capacitate poate fi mărită până la 100.000 de locuri în funcţie de evenimentul organizat.
Cum era de aşteptat, confruntarea dintre Mike Tyson şi Jake Paul de la conferinţa de presă nu a fost una lipsită de scântei. Jake Paul a încercat să-l provoace pe Mike Tyson, făcând trimitere la meciul cu Evander Holyfield, din 1997, când Tyson şi-a muşcat adversarul de ureche, însă legendarul pugilist şi-a păstrat calmul.
Totuşi, Tyson a răbufnit când s-a pus problema vârstei sale, precizând că "nu o să pierd! Mă auzi? Nu o să pierd! Dacă voi fi la doar 10% din ce am fost, tipul acesta nu se va putea pune cu mine".
Însă, casele de pariuri îl văd favorit pe Jake Paul care, în general, are o cotă de 1,45-1,5 la victorie, în timp ce Mike Tyson are, în general, o cotă de 2,6 la victorie. Diferenţa apare în special graţie faptului că Jake Paul este mult mai tânăr, împlineşte 28 de ani în ianuarie, şi a disputat 11 meciuri de box în ultimii aproape cinci ani, în timp ce Mike Tyson are 58 de ani şi jumătate, nu a mai boxat din iunie din 2005, iar în ultima perioadă s-a confruntat şi cu diferite probleme de sănătate. De altfel, cei doi ar fi trebuit să se înfrunte, iniţial, în iulie, dar disputa a fost amânată pentru că Mike Tyson a suferit un ulcer la stomac.
Duelul dintre Mike Tyson şi Jake Paul este capul de afiş al unei gale care ar urma să înceapă în jur de ora 03.00, sâmbătă dimineaţa, conform orei României, şi care mai cuprinde şase meciuri dintre care două cu centuri pe masă. Katie Taylos o înfruntă pe Amanda Serrano, pentru centurile WBA, WBC, IBF, WBO şi The Ring, la categoria uşoară, iar Mario Barrios boxează cu Abel Ramos pentru titlul de campion mondial WBC la categoria welter.
Meciul dintre Mike Tyson şi Jake Paul se dispută pe durata a opt reprize a câte două minute şi există deja voci care mizează pe un meci de lungă durată şi care să aibă un deznodământ în aşa fel încât să vedem, în viitorul apropiat, şi o revanşă.
Există informaţii care arată că Mike Tyson şi Jake Paul au acceptat să se înfrunte în acest meci pentru burse de câte 40 de milioane de dolari fiecare. Excentricul Jake Paul, care s-a remarcat drept o vedetă pe Youtube, s-a trezit în urmă cu câţiva ani că ar fi mai simpatic dacă s-ar face boxer. A disputat 11 meciuri pe reguli de box profesionist, înregistrând 10 victorii şi o înfrângere. Dintre cele mai cunoscute victime ale sale îi amintim pe fostul baschetbalist Nate Robinson, pe care l-a făcut knock-out în noiembrie 2020, dar şi pe luptătorii de MMA (arte marţiale mixte) Ben Askren, făcut knock-out în aprilie 2021, Tyron Woodley, făcut knock-out în decembrie 2021, Anderson Silva, bătut la decizie în decembrie 2022, şi Nate Diaz, bătut la decizie în august 2023. De asemenea, Jake Paul l-a făcut knock-out şi pe luptătorul de MMA Mike Perry în iulie anul acesta, când Perry a acceptat să boxeze în locul lui Mike Tyson.
Despre Mike Tyson nu mai sunt foarte multe de spus, pugilistul american fiind o adevărată legendă şi nu doar o legendă a boxului. Tyson nu a mai boxat la nivel profesionist din iunie 2005. De atunci, a mai susţinut doar două meciuri demonstrative, cu Corey Sanders, în octombrie 2006, şi cu Roy Jones Jr., în noiembrie 2020.
Mike Tyson a câştigat prima centură de campion mondial la categoria grea în noiembrie 1986, după ce l-a făcut knock-out pe Trevor Berbick. Meciul se disputa cu mai mult de 10 ani înainte ca Jake Paul să se nască.
În total, Mike Tyson a adunat 58 de meciuri disputate la profesionişti, cele mai multe dintre ele fiind unele de poveste. A fost de două ori campion mondial WBC şi WBA şi câte o dată campion mondial IBF şi The Ring la categoria grea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰