Naţionala de tineret a României, dezastru la debutul lui Florin Bratu pe banca tehnică a "tricolorilor" mici
Naţionala de tineret a României a încheiat la egalitate, 1-1, meciul jucat cu echipa similară a Georgiei marţi seara, la Voluntari.
- Naţionala de seniori a României joacă miercuri seara în preliminariile Campionatului Mondial de anul viitor, din Qatar.
Partida amicală cu Georgia a adus debutul lui Florin Bratu pe banca tehnică a "tricolorilor" mici, însă prestaţia echipei noastre a fost una departe de aşteptări.
România nu a strălucit în ofensivă şi a arătat şi mari lacune în apărare, oaspeţii ratând câteva ocazii importante. Ianis Stoica a deschis scorul pentru România, în minutul 16, iar Guliaşvili a egalat pentru Georgia în minutul 73.
Totuşi, naţionala de tineret a României este calificată din oficiu la Campionatul European din 2023, fiind gazdă a competiţiei, alături chiar de Georgia, astfel că selecţionerul Florin Bratu are timp la dispoziţie să regleze anumite mecanisme astfel încât "tricolorii" mici să aibă evoluţii remarcabile la turneul final.
Partida a fost prefaţată de un scandal monstru, impresarul Florin Manea acuzându-l în termeni duri pe antrenorul Florin Bratu, după ce acesta din urmă şi-a permis să-l ţină pe banca de rezerve pe fundaşul Radu Drăguşin, fotbalist împrumutat de Juventus Torino de la Sampdoria Genova.
Naţionala de seniori a României joacă miercuri seara în preliminariile Campionatului Mondial
Partida a fost prefaţată şi de alte două dezastre pentru naţionalele României. Naţionala U20 a României a fost surclasată de echipa similară a Angliei, 1-6, iar naţionala U19 a României a cedat, scor 0-1, în meciul cu echipa similară a Bosniei şi Herţegovinei.
Naţionala de seniori a României joacă miercuri, de la 21.45, împotriva Macedoniei de Nord, în deplasare, în preliminariile Campionatului Mondial de anul viitor, din Qatar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰