Observator » Sport » Plângerea pentru viol împotriva lui Cristiano Ronaldo, clasată. Judecătorii au respins cazul definitiv

Plângerea pentru viol împotriva lui Cristiano Ronaldo, clasată. Judecătorii au respins cazul definitiv

Cristiano Ronaldo, fotbalist portughez Cristiano Ronaldo, fotbalist portughez - Profimedia
Ovidiu Cojocaru | Timp citire: 1 minut
Publicat la 11.06.2022, 23:07 | Modificat la 11.06.2022, 23:07

Judecătoarea Jennifer Dorsey, de la un tribunal din Nevada, a clasat plângerea în civil pentru viol depusă împotriva portughezului Cristiano Ronaldo, la trei ani după încetarea urmărilor în penal, relatează AFP.

Kathryn Mayorga, fost model american, l-a acuzat pe fotbalist că a violat-o în 2009, la Las Vegas. Jucătorul a negat mereu acuzaţiile. În 2019, justiţia americană a decis ca, din lipsă de dovezi, să renunţe la inculparea lui Ronaldo.

Judecătorii au clasat cazul

Femeia ar fi ajuns în 2010 la o înţelegere cu sportivul în afara instanţei, însă apoi ea a vrut mai mult de 375.000 de dolari.

Articolul continuă după reclamă

Judecătoarea Jennifer Dorsey a respins cazul, vineri, acuzându-l pe avocatul lui Mayorga, Leslie Mark Stovall, că a dat dovadă de rea credinţă şi a folosit documente obţinute ilegal în care erau detaliate discuţiile dintre Ronaldo şi avocaţii săi. Dorsey a precizat că acest lucru a afectat profund dosarul.

Clasarea cazului, fără să mai existe opţiunea altei plângeri, este o decizie dură, dar Ronaldo a avut de suferit din cauza comportamentului lui Stovall, a subliniat Dorsey.