Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Real Madrid şi Manchester City, două dintre marile favorite ale competiţiei, surclasate în UEFA Champions League. Rezultate, program, clasament provizoriu

Etapa a IV-a a grupei de Liga Campionilor la fotbal a început cu două surprize de proporţii, Real Madrid şi Manchester City, două dintre favoritele la câştigarea competiţiei, fiind surclasate de echipe măcar teoretic mai slab cotate.

de Redactia Observator

la 06.11.2024 , 08:22

Vinicius a avut o seară modestă în UEFA Champions League şi Real Madrid este în pericol să rateze calificarea directă în optimi Vinicius a avut o seară modestă în UEFA Champions League şi Real Madrid este în pericol să rateze calificarea directă în optimi - Profimedia

Real Madrid pornea cu prima şansă în confruntarea cu AC Milan, de pe teren propriu, dar nu şi-a găsit inspiraţia şi a cedat, scor 1-3. Thiaw, Morata şi Reijnders au marcat pentru italieni, în timp ce Vinicius, din penalty, a înscris singurul gol al gazdelor.

Cu adevărat şocant a fost scorul confruntării dintre Sporting Lisabona şi Manchester City. Deşi englezii porneau ca mari favoriţi, portughezii s-au impus la scor, 4-1. Gyokeres a punctat de trei ori pentru gazde, de două ori din penalty, iar Araujo şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, pentru Sporting. La City, Foden a deschis scorul, în minutul 4, însă Haaland a ratat un penalty în minutul 69, când gazdele conduceau cu 3-1.

În celelalte meciuri jucate marţi seara s-au înregistrat următoarele rezultate: PSV Eindhoven - Girona 4-0, Slovan Bratislava - Dinamo Zagreb 1-4, Bologna - AS Monaco 0-1, Celtic Glasgow - RB Leipzig 3-1, Borussia Dortmund - Sturm Graz 1-0, Lille - Juventus Torino 1-1, FC Liverpool - Bayer Leverkusen 4-0.

Articolul continuă după reclamă

Miercuri, de la 19.45, avem FC Bruges - Aston Villa şi Young Boys Berna - Şahtior Doneţk, iar de la 22.00 avem Bayern Munchen - Benfica Lisabona, Steaua Roşie Belgrad - FC Barcelona, Feyenoord Rotterdam - Red Bull Salzburg, Internazionale Milano - Arsenal Londra, Paris Saint Germain - Atletico Madrid, Sparta Praga - Brest, VFB Stuttgart - Atalanta Bergamo.

În clasament, la momentul actual, FC Liverpool (12 puncte), Sporting Lisabona (10 puncte), AS Monaco (10 puncte), Borussia Dortmund (9 puncte), Aston Villa (9 puncte), Manchester City (7 puncte), Brest (7 puncte) şi Internazionale Milano (7 puncte) sunt echipele aflate pe locuri ce asigură calificarea directă în faza optimilor de finală.

Arsenal Londra (7 puncte), Juventus Torino (7 puncte), Bayer Leverkusen (7 puncte), Lille (7 puncte), Celtic Glasgow (7 puncte), Dinamo Zagreb (7 puncte), FC Barcelona (6 puncte), Benfica Lisabona (6 puncte), Real Madrid (6 puncte), AC Milan (6 puncte), Feyenoord Rotterdam (6 puncte), Atalanta Bergamo (5 puncte), PSV Eindhoven (5 puncte), VFB Stuttgart (4 puncte), Paris Saint Germain (4 puncte) şi Sparta Praga (4 puncte) sunt echipele situate pe locuri ce asigură calificarea la barajul pentru optimi.

În acest moment, eliminate din cupele europene sunt Bayern Munchen (3 puncte), Girona (3 puncte), FC Bruges (3 puncte), Atletico Madrid (3 puncte), Şahtior Doneţk (un punct), Bologna (un punct), RB Leipzig (0 puncte), Sturm Graz (0 puncte), Steaua Roşie Belgrad (0 puncte), Red Bull Salzburg (0 puncte), Young Boys Berna (0 puncte) şi Slovan Bratislava (0 puncte).

Evident, clasamentul ar urma să sufere modificări după ce se joacă şi meciurile de miercuri seara, din etapa a IV-a a grupei de Liga Campionilor la fotbal.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Sport » Real Madrid şi Manchester City, două dintre marile favorite ale competiţiei, surclasate în UEFA Champions League. Rezultate, program, clasament provizoriu