S-a anunţat ora la care Simona Halep va juca primul meci de la Australian Open
Simona Halep, cap de serie numărul 4 şi locul 4 WTA, va juca în noaptea de duminică spre luni, de la ora 02:00, în runda inaugurală la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Halep o va întâlni pe americanca Shelby Rogers, locul 57 WTA, în primul meci de pe Rod Laver Arena.

Organizatorii Australian Open au anunţat momentan doar programul primei zile de pe şase arene, acolo unde meciurile pot fi televizate.
Altfel, Ana Bogdan a ajuns în premieră pe tabloul principal de simplu al turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe chinezoaica Kai-Lin Zhang, cu 7-6 (3), 2-6, 6-2, sâmbătă, la Melbourne, în ultimul tur al calificărilor.
Bogdan nu este la prima sa participare la un turneu de Mare Şlem, ea ajungând anul trecut până în turul al doilea la US Open, venind tot din calificări.Românca (24 ani, 125 WTA) a dispus de Zhang (26 ani, 136 WTA) după două ore şi 11 minute şi a făcut un pas important către top 100.
Ana Bogdan devenit a şasea româncă de pe tabloul feminin de simplu de la Melbourne, după Simona Halep (a patra favorită), Irina Begu (cap de serie numărul 27), Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰