Serena Williams a renunțat la primul ei meci la Cupa Hopman din cauza unei inflamații la genunchi
Americanca Serena Williams, lider mondial al WTA, s-a retras înaintea primului ei meci la Cupa Hopman, competiția mixtă de tenis pe echipe de la Perth (Australia), din cauza unei inflamații la genunchi
Americanca Serena Williams, lider mondial al WTA, s-a retras înaintea primului ei meci la Cupa Hopman, competiția mixtă de tenis pe echipe de la Perth (Australia), din cauza unei inflamații la genunchi, au anunțat organizatorii.
Serena, 34 ani, urma să joace luni prima ei partidă de la US Open, pentru echipa SUA împotriva Ucrainei, dar și-a anunțat retragerea după încălzirea efectuată dimineață la arena de joc.
''Am avut intenția să joc în dimineața asta. Din nefericire, din cauza inflamației de la genunchi am nevoie de odihnă, dar sunt încrezătoare că voi reveni mâine împotriva Australiei Gold'', a declarat Williams.
Nr.1 mondial al tenisului feminin a fost înlocuit în echipa SUA de Vicky Duval, 20 de ani, învinsă cu 6-4, 6-1 de Elina Svitolina. Ucraina s-a impus cu 2-1 în fața echipei Statelor Unite, al doilea punct fiind adus de Aleksandr Dolgopolov în meciul cu Jack Sock, cu 6-4, 6-2. În meciul de dublu mixt, Duval și Sock au trecut de Svitolina/Dolgopolov cu 6-2, 6-3.
Din Grupa A mai fac parte Cehia și Australia Gold. Serena se pregătește în vederea participării la Australian Open, unde atacă a 22-a sa victorie într-un Grand Slam.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰