Stadioanele pregătite pentru Europeanul de fotbal, gata până în octombrie
Toate cele trei stadioane pentru Campionatul European de fotbal vor fi gata în această toamnă. Este angajamentul luat de Guvern şi de constructori, care spun că lucrările au avansat foarte mult.
- Stadionul Ghencea va fi prima arena finalizată, din cele trei pregătite pentru Campionatul European.
- Stadionul Ghencea va avea 32.000 de locuri.
Norocul a fost, de fapt, amânarea Euro. O echipă Observator a intrat în Stadionul Ghencea, unde lucrările sunt pe ultima sută de metri.
Aşa arată Stadionul Ghencea, la aproape doi ani de la momentul demolării. Scaunele sunt montate în tribune, tabelele funcţionează, în timp ce lucrările la nocturnă şi acoperiş au intrat pe ultima sută de metri.
În câteva luni, stadionul ar putea să-şi deschidă porţile.
Au trecut mai bine de cinci ani de la ultimul meci jucat în Ghencea. În octombrie, însă, templul fotbalului românesc ar putea să primească din nou suporteri.
Lucrările se vor încheia odată cu montarea gazonului și a porților. Va fi o combinație între gazonul sintetic și cel natural, iar în timpul iernii terenul o să fie încălzit.
Gică Popescu: El ar fi putut fi gata de antrenamente mai devreme, însă datorită amânării turneului final EURO 2020, constructorul a decis să monteze gazonul după perioada de vară.
Noua arenă va avea restaurante, magazine şi chiar şi un muzeu. Întreaga construcţie a costat statul român aproape 100 de milioane de euro.
Noul stadion va avea 10 intrări principale și o parcare subterană la care spectatorii vor avea acces.
Va fi al treilea cel mai mare stadion din țară, după Arena Națională și stadionul din Timișoara. Tribunele de aici vor putea să primească 32.000 de fani.
Gică Popescu: S-a luat în considerare faptul că stadionul, pentru a fi întreţinut, e nevoie de bani şi nu puţini. Pe lângă stadion şi pe lângă locurile din stadion au încercat să se facă centre de profit, în aşa fel încât cine îl va administra, probabil Ministerul Apărării, să scoată bani pentru a putea întreţine.
Vestea bună este că Europeanul de fotbal nu o să ne mai prindă în ofsaid. Pandemia a dat Guvernului un răgaz nesperat pentru a termina toate stadioanele. Constructorii spun că, în octombrie, cele trei arene - Ghencea, Giuleşti şi Arcul de Triumf vor putea găzdui meciuri. Evenimentele sportive sunt însă condiţionate în continuare de evoluţia pandemiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰