Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Surprize de proporţii şi un nou scenariu inedit în Cupa României la fotbal. Rapid, obligată să piardă acasă cu CFR Cluj pentru a avea un adversar mai slab cotat în sferturi

Noul format al Cupei României la fotbal, implementat în urmă cu doar câţiva ani, propune în actualul sezon câteva situaţii inedite, despre care am putea spune că provin practic din domeniul SF-ului.

de Redactia Observator

la 19.12.2024 , 12:50

Cupa României rămâne o adevărată competiţie a surprizelor, dar şi a situaţiilor inedite Cupa României rămâne o adevărată competiţie a surprizelor, dar şi a situaţiilor inedite - frf.ro

În primul rând trebuie precizat că trei dintre echipele calificate în faza sferturilor de finală provin din eşaloane inferioare, astfel că există şanse de a vedea şi în acest sezon o câştigătoare de competiţie dintr-un eşalon inferior, după modelul Corvinul Hunedoara în primăvara lui 2024.

Însă, pentru stabilirea clară a meciurilor din faza sferturilor de finală avem nevoie de două partide de baraj. Pentru că doar astfel se poate face o departajare între Politehnica Iaşi şi AFC Hermannstadt, unde chiar vorbim despre o calificare propriu-zisă, cine pierde barajul urmând să părăsească şi competiţia, dar şi o departajare între ACSM Reşiţa şi Unirea Alba Iulia, care mai au de luptat pentru şefia Grupei D, dar ambele sunt sigure de calificarea în sferturi.

Iar meciurile de baraj trebuie programate în timp util, până în 2 aprilie, când sunt programate meciurile din faza sferturilor de finală.

Articolul continuă după reclamă

Şi mai ciudată este situaţia în care se află Rapid Bucureşti înainte de disputarea ultimelor meciuri din Grupa A. Giuleştenii au şase puncte din şase posibile şi au asigurată calificarea matematică în faza sferturilor de finală. Totuşi, ei sunt obligaţi să piardă meciul cu CFR Cluj din ultima etapă, de pe teren propriu, dacă vor să prindă un adversar mai slab cotat în faza sferturilor de finală. Asta pentru că echipele din Grupa A se împerechează, în faza următoare a competiţiei, cu echipele din Grupa B. De pe locul 2 din grupă, giuleştenii ar da piept, în sferturi, cu Metalul Buzău, câştigătoarea Grupei B, în schimb, dacă îşi consolidează locul 1 în grupă, printr-un egal sau o victorie cu CFR Cluj, giuleştenii ar da în sferturi peste Universitatea Craiova, locul 2 din Grupa B.

Pe acelaşi subiect

Concret, situaţia pe grupe arată astfel:

Grupa A - Meciurile Rapid Bucureşti - CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamţ - FC Botoşani şi CS Afumaţi - FC Argeş se joacă toate joi, 19 decembrie, de la ora 20.00. Cum spuneam, Rapid este deja calificată şi are nevoie de o victorie sau un egal pentru a câştiga grupa. CFR Cluj ocupă locul 2, cu 4 puncte, şi are nevoie de victorie în Giuleşti pentru a fi sigură de calificare. FC Botoşani are 3 puncte şi speră, în timp ce Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Argeş şi CS Afumaţi au câte un punct şi par ieşite din calcule, deşi un eventual eşec al CFR-ului ar putea oferi speranţe.

Grupa B - În ultima etapă s-au înregistrat următoarele rezultate: FCSB - Universitatea Craiova 0-2, Dinamo Bucureşti - Petrolul Ploieşti 0-0, Agricola Borcea - Metalul Buzău 0-3. Metalul Buzău a câştigat grupa, cu 7 puncte, şi joacă în sferturi cu locul 2 din Grupa A, în timp ce Universitatea Craiova a depăşit pe FCSB, graţie victoriei din meciul direct, şi joacă în sferturi cu locul 1 din Grupa A. FCSB, Petrolul Ploieşti, Dinamo Bucureşti şi Agricola Borcea au părăsit competiţia.

Grupa C - În ultima etapă s-au înregistrat următoarele rezultate: UTA Arad - Farul Constanţa 1-5, Politehnica Iaşi - AFC Hermannstadt 0-0, CS Sănătatea Cluj - Unirea Ungheni 1-1. Farul Constanţa a câştigat grupa şi joacă în sferturi cu locul 2 din Grupa D. După egalul din meciul direct, din ultima etapă, Politehnica Iaşi şi AFC Hermannstadt sunt obligate să mai joace un meci între ele, de baraj, pentru calificarea în faza sferturilor de finală. CS Sănătatea Cluj, Unirea Ungheni şi UTA Arad au părăsit competiţia.

Grupa D - În ultima etapă s-au înregistrat următoarele rezultate: Oţelul Galaţi - Sepsi Sf. Gheorghe 0-0, ACSM Reșița – Csikszereda Miercurea Ciuc 0-0 şi Unirea Alba Iulia – SCM Rm. Vâlcea 3-1. ACSM Reşiţa şi Unirea Alba Iulia s-au calificat în faza sferturilor de finală, dar sunt obligate să joace un baraj, între ele, pentru a se stabili cine câştigă grupa şi prinde un culoar favorabil în fazele eliminatorii. AFK Csikszereda, Oţelul Galaţi, Sepsi Sf. Gheorghe şi SCM Rm. Vâlcea au părăsit competiţia.

În acest moment se cunosc prea puţine detalii despre faza sferturilor de finală. Rapid Bucureşti joacă acasă, împotriva formaţiei Universitatea Craiova, dacă câştigă Grupa A, sau în deplasare, împotriva formaţiei Metalul Buzău, dacă pierde acasă cu CFR Cluj şi pierde locul 1 în Grupa A. Farul Constanţa joacă acasă în sferturi, cu învinsa din barajul ACSM Reşiţa - Unirea Alba Iulia, iar învingătoarea din barajul ACSM Reşiţa - Unirea Alba Iulia joacă în sferturi, acasă, cu învingătoarea din barajul Politehnica Iaşi - AFC Hermannstadt. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Comparați prețurile produselor pe mai multe site-uri înainte de a le cumpăra?
Observator » Sport » Surprize de proporţii şi un nou scenariu inedit în Cupa României la fotbal. Rapid, obligată să piardă acasă cu CFR Cluj pentru a avea un adversar mai slab cotat în sferturi