Antena Meniu Search
x

Curs valutar

7 transferuri din fotbalul internațional care au produs cele mai mari dezamăgiri

Cei din tribune sunt în culmea fericirii, atunci când clubul cu care țin transferă unul dintre cei mai mari fotbaliști ai planetei.

de Redactia Observator

la 17.02.2020 , 14:37

Jucător de fotbal Transferuri din fotbalul internațional care au produs dezamăgiri - Pxhere.com

Cei din tribune sunt în culmea fericirii, atunci când clubul cu care țin transferă unul dintre cei mai mari fotbaliști ai planetei. Însă dezamăgirea acestora este pe măsura, în condițiile în care cel care ar fi trebui să aducă “acasă” cupe europene și bucurii peste bucurii nu se dovedește a fi decât un transfer pe cât de costisitor, pe atât de neinspirat.

Iar în fotbalul internațional astfel de exemple se țin lanț. Iată-le pe cele care ocupă primele 7 poziții ale acestui clasament: 

  1. Fernando Torres 

Articolul continuă după reclamă

Suma transfer: 50 milioane de lire 

De la: Liverpool 

La: Chelsea 

Anul: 2011

În perioada de grație 2007-2011, spaniolul înregistra 102 de prezențe în teren sub tricoul celor de la Liverpool, marcând 81 de goluri în toate competițiile. De aceea, în perioada de transfer din iarna lui 2011, Torres era cotat drept unul dintre cei mai doriți fotbaliști din lume. Iar cei de la Chelsea au reacționat rapid, oferind pe acesta 50 milioane de lire, la doar trei zile de la începerea negocierilor. Fiind la acea vreme cel mai scump transfer din istoria londonezilor, prestația slabă a lui Torres avea să dezamăgească fanii și conducerea clubului, atât din cauza accidentărilor repetate, cât și a schimbărilor din managementul celor de la Chelsea. 

  1. Kaka

Suma transfer: 56 milioane de lire 

De la: AC Milan

La: Real Madrid

Anul: 2009

La clubul milanez, Kaka a făcut istorie! În perioada în care a activat pentru AC Milan (2003-2009), playmaker-ul brazilian a marcat 70 de goluri, trezindu-le astfel interesul celor de la Real Madrid. Pentru Kaka, spaniolii aveau planuri mărețe: un partener de top în atac pentru superstarul Cristiano Ronaldo și tot ce s-ar fi putut câștiga în Europa. Însă lucrurile nu s-au îndreptat absolut deloc în această direcție. Cel care câștiga în 2007 Balonul de Aur chiar în fața portughezului nu a mai putut reveni la forma excelentă din Italia. După doar 23 de goluri în 85 de meciuri jucate la Real, Kaka și-a exprimat dorința de a reveni la Milan. 

  1. Andy Carroll

Suma transfer: 35 milioane de lire

De la: Newcastle

La: Liverpool

Anul: 2011

Andy Carroll a avut un parcurs fantastic la Newcastle: 31 de goluri în 80 de meciuri. Adus la Liverpool de Kenny Dalglish cu o misiune extrem de grea - înlocuirea lui Fernando Torres - Andy Carroll nu a putut avea aceeași prestanță în teren, chiar dacă oficialii clubului din Merseyside i-au acordat 3 sezoane pentru a confirma. 6 goluri în 44 de meciuri - cu o astfel de “performanță”, nici nu este de mirare faptul că managementul clubului a renunțat la serviciile sale. 

  1. Andriy Shevchenko

Suma transfer: 30.8 milioane de lire 

De la: AC Milan 

La: Chelsea

Anul: 2006

Ucraineanul, fost câștigător al Balonului de Aur 2004 și desemnat de FIFA cel mai bun jucător al anului, a produs rezultate uimitoare la AC Milan: 127 de goluri în 208 meciuri. Chiar dacă speranțele lui Roman Abramovich în Shevchenko au fost pe măsura prestației acestuia la clubul milanez, realitatea din teren a lăsat un gust amar tuturor celor care au crezut în atacant: fanii lui Chelsea, jucătorii de pariuri sportive live, managementul clubului etc. Fiind capabil de doar 9 goluri în 48 de apariții pe teren, ucraineanul a fost împrumutat înapoi la AC Milan, pentru ca mai târziu să își termine cariera la clubul din țara sa de origine, Dinamo Kiev.  

  1. Juan Sebastian Veron 

Suma transfer: 28.1 milioane de lire 

De la: Lazio 

La: Manchester United 

Anul: 2001

Atunci când a ajuns la gruparea de pe Old Trafford, Veron a fost cel mai scump transfer din Premier League, fiind descris chiar de Sir Alex Ferguson drept “unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume”. Din păcate, argentinianul nu s-a putut adapta deloc la dinamica fotbalului englez, demonstrând ineficiență în linia de mijloc a celor de la Manchester. Doi ani mai târziu, in pofida performanțelor slabe sub culorile “Diavolilor Roșii”, Veron a fost cumparat de Chelsea pentru suma de transfer de 15 milioane de lire. Însă și aici, ca rezultat al unui mix nefast de accidentări și prestații slabe, Veron a întârziat să confirme. 

  1. Robinho 

Suma transfer: 33 milioane de lire 

De la: Real Madrid

La: Manchester City

Anul: 2008

După o rundă eșuată de negocieri cu oficialii clubului madrilen, în privința salariului fotbalistului, reprezentanții lui Robinho anunțau că acesta și-ar dori să joace la un club din Premier League. Brazilianul a devenit primul transfer important al celor de la City, după preluarea patronatului de către Abu Dhabi United Group. După un prim sezon foarte bun, în care a fost cel mai bun marcator al clubului (14 reușite), accidentările l-au scos pe tușă în cel de-al doilea sezon. Cu doar douăsprezece prezențe pe teren și un singur gol marcat, Robinho a devenit o țintă sigură pentru Roberto Mancini, noul manager al clubului. În 2010, fotbalistul s-a transferat în Brazilia. 

  1. Gaizka Mendieta

Suma transfer: 42 milioane de lire 

De la: Valencia 

La: Lazio 

Anul: 2001 

În 2000, Mendieta fusese numit “Mijlocasul european al sezonului”. După un an, la finalul sezonului 2000-2001, spaniolul primea titlul de “Cel mai bun mijlocaș al anului”, acordat de UEFA pentru prestația impecabilă pe care o avusese cu Valencia în Champions League (doi ani consecutivi, finalistă a competiției). La momentul respectiv, transferul său la echipa italiană Lazio, grație performanțelor sale uluitoare de până atunci, a atins poziția a șasea în topul celor mai scumpe transferuri din lume, un preț la care Mendieta nu s-a ridicat niciodată. Nu a reușit să confirme pe o poziție intens disputată, iar după douăzeci de meciuri fără gol, a căzut în dizgrația fanilor laziali.

Nici România nu a dus lipsă de fotbaliști care au întârziat să confirme, atunci când au făcut pasul important către un campionat puternic din Vest. Lipsa de adaptare la noua dinamică a jocului, accidentările și viața extrasportivă, toate acestea au contribuit (și, din păcate, încă reprezintă principalele cauze) la un parcurs dezamăgitor și, finalmente, la înlăturarea acestora de la club.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Sport » 7 transferuri din fotbalul internațional care au produs cele mai mari dezamăgiri