Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reţeta succesului lui Călin Georgescu: boţii de pe TikTok, discurs anti-UE şi copiat ce face Vladimir Putin

Victoria surprinzătoare a lui Călin Georgescu a picat ca o undă de şoc. Ignorat complet de sondaje şi rivali, candidatul independent a sfidat orice predicție politică sau sociologică. Un produs al reţelelor sociale, cu un discurs suveranist, măreţ şi mieros, anti-occidental. Vede în Putin un exemplu de lider şi face declaraţii ostile partenerilor României. 

de Cristi Popovici

la 25.11.2024 , 19:42

A fost o noapte care a dat peste cap toate scenariile. Independentul Călin Georgescu a ieşit la declaraţii singur, în faţa unei case din Ifov.

Cine este Călin Georgescu

"Mulţumesc, poporului român pentru efort, sacrificiu şi responsabilitate", a declarat Călin Georgescu. Întrebat de ce este considerat surpriza acestor alegeri, candidatul independent a răspuns: "Pentru că nu se aştepta nimeni ca poporul român să învingă. Poporul român atunci când este sigur, va câștiga. Şi va câștiga sigur! Dacă partidele politice ar fi avut puţin timp să asculte şi mai puţin timp să vorbească"

Vezi și

Georgescu a purtat o campanie intensă pe Internet sub sloganul "Refacem România". Peste 5.000 de conturi l-au promovat pe TikTok, o reţea în care 7 milioane de români au cont. Cu un discurs profund suveranist, văzut ca radical, anti-occidental şi anti-sistem, candidatul-surpriză s-a erijat într-un profet cu discurs înălţător.

Pe acelaşi subiect

"Au găsit o speranţă care, desigur, este iluzorie, este o închipuire că acest candidat care vorbeşte în termen foarte radicali... Dacă facem o analiză de discurs vedem că spune doar platitudini. Limbaj de lemn, lozinci şi sloganuri care nu reprezintă nicio soluţie economică", a explicat Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale la UBB.

"E un fenomen pe care încerc să-l înţeleg. Am discutat cu mai mulţi oameni, sociologi, care fac sondaje de opinie sau reţele sociale, sociologii n-au mai văzut pe cineva care acum trei săptămâni să fie la 3%, acum două săptămâni 10% şi în ziua votului 20%", crede Nicuşor Dan, primarul Capitalei.

Declarații pro-ruse şi ostile partenerilor României

A făcut deseori declarații pro-ruse şi ostile partenerilor României: "Eu sunt pro demnitatea ţării mele. NATO şi UE e bine că suntem, dar să le folosim în interesul naţional". A numit scutul de la Deveselu o ruşine diplomatică. Şi susţine că şansa României este înţelepiunea rusească: "Vladimir Putin este un lider. E printre puţinii lideri".

La fel ca liderul de la Kremlin, Georgescu s-a filmat în ipostaze de conducător grandoman - în ape îngheţate, călărind sau la judo: "Este iarnă, sunt minus 6 grade. Lângă mine e un lac splendid, o să înot în acest lac". 

Purtătorul de cuvânt al lui Putin nu a auzit însă de el. "Nu aș face încă nicio predicție. Probabil că nu putem spune că suntem atât de familiarizați cu viziunea asupra lumii a acestui candidat în ceea ce privește relațiile cu țara noastră. Pentru moment, înțelegem clar actuala conducere a României, nu este o țară prietenoasă cu noi", a declarat Dmitri Peskov

Călin Georgescu i-a calificat eroi și martiri pe legionarul Corneliu Zelea Codreanu și pe Ion Antonescu. Parchetul General a deschis un dosar penal pentru declarațiile sale. "Românii în acest moment votează mai degrabă împotriva a ceea ce urăsc cel mai mult decât în favoarea a ceea ce simpatizează", spune Dan Petre, sociolog.

Vehiculat de două ori ca posibil premier

Călin Georgescu are 62 de ani, este din București, de profesie agronom, doctor în pedologie şi profesor la Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe. A avut funcții la Ministerul Mediului, la Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă și la ONU. În plan politic a fost promovat de AUR, iar numele său a fost vehiculat de două ori ca posibil premier.

Potrivit declarației de avere, are o casă și un teren în Brașov, o mașină din 2022, două depozite la bancă de 264.000 de euro. Are un fiu, fost tenismen. Iar soţia lui, Cristela, este specializată în nutriție integrativă şi detoxifiere. 

Ignorat complet de sondaje şi rivali, candidatul independent a sfidat orice predicție politică sau sociologică. De aceea, este destul de complicat de stabilit şi profilul alegătorului convins de Călin Georgescu. Cert este că peste două milioane de oameni l-au votat şi printre ei poate fi oricine - vecinul nostru, colegul de serviciu sau cineva apropiat din familie.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Reţeta succesului lui Călin Georgescu: boţii de pe TikTok, discurs anti-UE şi copiat ce face Vladimir Putin