Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ungur, Copil, Tecău și Mergea, în echipa de Cupa Davis pentru meciul cu Israel

Federația Română de Tenis a anunțat miercuri, pe site-ul propriu, componența echipei României pentru meciul cu Israel contând pentru primul tur al Grupei I euro-africane, căpitanul nejucător Andrei Pavel convocându-i pe Adrian Ungur (locul 149 ATP), Marius Copil (nr. 165), Horia Tecău (locul 10 la dublu) și Florin Mergea (17 la dublu)

de Redactia Observator

la 25.02.2015 , 20:56

Federația Română de Tenis a anunțat miercuri, pe site-ul propriu, componența echipei României pentru meciul cu Israel contând pentru primul tur al Grupei I euro-africane, căpitanul nejucător Andrei Pavel convocându-i pe Adrian Ungur (locul 149 ATP), Marius Copil (nr. 165), Horia Tecău (locul 10 la dublu) și Florin Mergea (17 la dublu)

De asemenea, precizează comunicatul, pentru meciul ce va fi găzduit de sala Transilvania din Sibiu în perioada 6-8 martie Israelul a selecționat o echipă alcătuită din Dudi Sela (nr. 100), Bar Tzuf Botzer (893), Edan Leshem și Jonathan Erlich (nr. 71 la dublu), căpitan nejucător fiind Eyal Ran.

Echipa care va câstiga întâlnirea va accede în turul 2 din Grupa I, Zona euro-africană, iar echipa care va pierde va merge la barajul turului 1 al Grupei I, în ambele cazuri adversara urmând să fie Slovenia sau Slovacia, în funcție de rezultatul dintre cele două din meciul direct de pe cealaltă parte de tablou.

Articolul continuă după reclamă

Întâlnirea dintre echipele României și Israelului va avea loc în în perioada 6-8 martie, în Sala ''Transilvania'' din Sibiu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Ungur, Copil, Tecău și Mergea, în echipa de Cupa Davis pentru meciul cu Israel