Video Nopţi albe pe litoral, în cel mai aglomerat weekend de la începutul anului. Turiştii au recuperat timpul pierdut, în urma restricţiilor
Nopţi albe, petreceri, o vreme perfectă, mâncare delicioasă şi cazare pentru toată lumea. Aşa arată cel mai aglomerat weekend de pe litoralul românesc de la începutul acestui an. Singurii care au ieşit din piesajul distracţiei pe plajă au fost salvamarii: o dată cu valul de turişti au avut mai mult de muncă.
E o nouă zi la mare, dar pentru mulţi turişti distracţia continuă, fie zi, fie noapte.
Turişti: Păcat că se închid la 2 barurile, dar lumea, noi, rom\nii găsim soluții, rămânem pe plajă până dimineața, la răsărit.
În cel mai aglomerat weekend de pe litoral de anul acesta, totul a fost perfect pentru turiştii dornici de distracţie. Au recuperat timpul pierdut după un an greu, plin de restricţii şi incertitudini.
Turişti: Vremea este bună, aglomerat după cum se vede. Toată vara o să fie foarte aglomerat.
- Creşte numărul turiştilor pe litoral, cresc şi amenzile: s-au dat sancţiuni de peste 140.000 de lei
- UV periculos pe litoral. Atenţie maximă la expunerile la soare
- Ultimul weekend mai ieftin pe litoral. De săptămâna viitoare, preţurile cresc cu 20% la cazare
- Toată ţara, sub avertizări cod galben şi portocaliu de ploi şi vijelii de joi dimineaţă. Vreme severă până...
- Acces interzis pe două faleze instagramabile de pe litoralul românesc. Malurile se surpă fără oprire, lucrările...
Iar pentru salvamari asta va însemna că nu vor avea timp nici să respire.
Salvamar: Foarte mult avem treabă, de dimineaţa până seara.
Peste 100.000 de turişti au rezervat camere la hoteluri sau pensiuni. Cine a făcut rezervare din timp, a plătit între 200 şi 400 de lei pe noapte, în funcţie de gusturi şi pretenţii. Alţii însă au căutat variante mai ieftine şi s-au cazat la proprietarii de apartamente care stau pe marginea șoselei. Şi restaurantele sunt pregătite pentru toate gusturile şi toate buzurnarele. Poţi plăti de la 20 de lei până la 50 de lei pentru un fel de mâncare.
Anca Maria Ştefan, administrator restaurant: Peștele la plită, fructe de mare, midii, rapane. Astea sunt cele mai căutate.
Reporter: Câte kiligrame faci pe zi?
Bucătar: Pe zi, în jur de 50 de kilograme.
Vreme excelentă, soare, apa mării, muzică în difuzoare, cam aşa arată atmosfera pe litoral, în acest weekend. Mai pe scurt, distracţie în toată regula. Totuşi, mai avem mult până ajungem la nivelul de dinaintea pandemiei. Dacă în acest weekend, considerat aglomerat, au fost peste 100 de mii de turişti la mare, în 2019, vârful de sezon însemna peste 250 de mii de turiști pe litoral.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰