Ruta directă Bucureşti-Beijing, reluată după mai bine de 20 de ani. Cât costă un bilet de avion
Veste bună pentru românii care vor să ajungă mai repede în China. De astăzi pot zbura direct la Beijing. Zborul va dura în jur de 10 ore, iar ruta aceasta a fost reintrodusă după mai bine de două decenii.
Va fi o economie, și de timp, și de bani. Românii vor ajunge în China la o diferență de peste două ore față de rutele pe care le frecventează turiștii în acest moment, pentru că vorbim de un zbor de 10 ore.
În momentul de față, din informațiile de pe site-ul companiei, un bilet costă între 700 și 800 de euro de persoană. Este o diferență de 2-300 de euro, pentru că reprezentanții agențiilor de turism spun că în momentul de față o cursă spre China costă în jur de 1000 de euro de persoană.
De astăzi vor putea zbura turiștii, dar și cei care călătoresc, desigur, în scop de afaceri spre această destinație.
Este o destinație tot mai vânată, pentru că, dacă ne uităm doar în primele șapte luni ale anului 2025, observăm că peste 36.000 de români au ajuns în China, din România. Este o creștere cu aproape 80% față de anul anterior. Interesul este din ce în ce mai mare.
Așadar, această legătură este reluată după mai bine de două decenii, pentru că primul zbor direct a fost operat chiar de Tarom și a fost inițiat în 1974, dar întrerupt în 2003.
Reporter senior în cadrul Observator, Antena 1, cu 11 ani de experienţă în jurnalism economic şi de business. ➜
