Video Satul din Suceava devenit celebru datorită unei crescătorii de cerbi maiestuoşi. Peisajul pare desprins din basmele româneşti
Sunt maiestuoşi, plini de graţie, şi dacă ai noroc, îţi mănâncă din palmă. Undeva în Suceava, în vârf de munte, puteţi admira cerbii în mijlocul unui peisaj desprins din basmele româneşti. Angela Bertea este în satul devenit celebru datorită splendidelor animale. Angela ne spune cum se pot bucura turiştii de această experienţă.
Suntem în vârf de munte, aici unde a fost amenajată de peste cinci ani o crescătorie de cerbi. Odată ajunşi la Dârmoxa, vă puteţi bucura de frumuseţea zonei, de aerul de munte şi vă puteţi conecta cu natura preţ de câteva ore. În plus, puteţi admira cerbii, iar cei mai curajoşi îi pot hrăni direct din palmă. Animalele trăiesc aici în semi-libertate, sunt 15 exemplare, cel mai mare are 7 ani şi se numeşte Ionel. Mezinul are doar 7 luni şi să ştiţi că încă nu a primit un nume, aşadar aşteptăm sugestii.
Cei care doresc, pot doar să viziteze crescătoria de cerbi sau pot petrece un weekend sau mai multe zile în apropierea animalelor, asta pentru că există şi câteva căsuţe care îşi aşteaptă oaspeţii. Tot aici este amenajat în copac şi un foişor de unde se pot admira atât priveliştea, cât şi cerbii. După câteva ore petrecute în natură, gazdele îşi aşteaptă oaspeţii jos, la bază, cu bucate alese.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰