Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Avertizare de ploi și vijelii în jumătate de țară. În câteva ore, va ploua cât pentru întreaga lună

Administrația Națională de Meteorologie a emis coduri galben și portocaliu de ploi și vijelii în jumătate de țară, până vineri dimineață.

de Veronica Micu

la 30.09.2020 , 10:41

  • Meteorologii anunță că de astăzi, de la ora 10.00 până vineri la ora 10.00, 24 de județe sunt sub atenționare de ploi și vânt puternic. 
  • Miercuri vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, unde la rafală va sufla cu peste 80 km/h.

Potrivit meteorologilor, alerta meteo vizează în special ploi abundente.

În Maramureş, nord-vestul Transilvaniei, nordul Crişanei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali va ploua temporar abundent, iar prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 40...70 l/mp.

În câteva ore, va ploua cât pentru întreaga lună, avertizează specialiștii ANM.

Articolul continuă după reclamă

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 30 septembrie, ora 10:00 - 02 octombrie, ora 10:00.

Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ.

În vestul, centrul și nordul țării, precum și în zona de munte va ploua și se vor acumula cantități de apă însemnate ce vor depăși 25...35 l/mp.

Miercuri (30 septembrie) vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, unde la rafală va sufla cu peste 80 km/h, iar local și temporar și în sudul teritoriului, cu viteze în general de 55...60 km/h.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 30 septembrie, ora 10:00 - 02 octombrie, ora 10:00.

Fenomene vizate: ploi abundente.

În Maramureș, nord-vestul Transilvaniei, nordul Crișanei, precum și în zona Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ploua temporar abundent, iar prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40...70 l/mp.

Județele vizate de coduri sunt: Bistrița-Năsăud, Suceava, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș Severin și Gorj.

Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Citește și:
Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Avertizare de ploi și vijelii în jumătate de țară. În câteva ore, va ploua cât pentru întreaga lună