Alertă de ninsori abundente în Bucureşti şi opt judeţe. ANM anunţă strat consistent de zăpadă
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis a avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ în jumătatea de sud-est și viscolite în Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei.
- ANM a emis o informare meteorlogică de ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă din această seară, în majoritatea zonelor.
Potrivit meteorologilor ANM, alerta este valabilă în intervalul 26 ianuarie, ora 23:00 – 27 ianuarie, ora 23:00.
Sunt vizate Capitala şi opt judeţe: Giurgiu, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa, Teleorman şi Galaţi.
Local în jumătatea de sud-est a țării vor fi intervale cu ninsori însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă neuniform și consistent. În Dobrogea, estul Munteniei și sud-est.
Ninsori şi vânt puternic în majoritatea regiunilor, până joi dimineaţă
De asemenea, ANM a emis o informare meteorlogică de ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă din această seară, de la ora 18.00, până joi, 28 ianuarie, ora 10.00
În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea și local în Moldova și la munte temporar va ninge, în general moderat cantitativ.
În regiunile estice și sud-estice vântul se va intensifica treptat și local vor fi rafale în general de 50...60 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură rafalele vor atinge în general 55... 65 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m se vor depăși 75...85 km/h, ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată.
Prognoză specială București: Lapoviță și ninsori începând de marţi seara
Meteorologii au emis, marți, o prognoză specială pentru Bucureşti, valabilă până joi dimineață. Se anunță lapoviță și ninsori începând de marţi seara, iar minimele coboară la minus 3 grade.
În intervalul marți ora 18.00 - joi ora 10.00, vremea va fi închisă.
Începând din seara zilei de marţi (26 ianuarie) şi până în după-amiaza zilei de miercuri (27 ianuarie), temporar se vor semnala precipitaţii la început sub formă de lapoviţă, apoi va ninge şi se va depune strat de zăpadă neuniform, în general, de 8...12 cm. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări, ce vor atinge la rafală 35...40 km/h.
Temperatura minimă de miercuri dimineaţă va fi minus 1...0 grade, iar maxima va fi de 1...2 grade.
În noaptea de miercuri spre joi, temperatura va scădea spre minus 3...minus 1 grad.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰