Observator » Vremea » Cod galben de vânt puternic în mai multe judeţe din ţară. ANM anunţă şi ninsori abundente. Zonele afectate

Cod galben de vânt puternic în mai multe judeţe din ţară. ANM anunţă şi ninsori abundente. Zonele afectate

Cod galben de vânt puternic în mai multe judeţe din ţară. ANM anunţă şi ninsori abundente. Zonele afectate Alertă de vreme rea - Shutterstock | Imagine ilustrativă
Editor Denisa Gheorghe | Timp citire: 2 minute
Publicat la 18.10.2026, 10:45 | Modificat la 18.10.2026, 10:45

Vremea se schimbă radical în mai multe regiuni ale ţării. Meteorologii ANM anunţă ploi însemnate cantitativ, rafale de vânt de până la 90 km/h şi ninsori la munte, unde stratul de zăpadă ar putea ajunge la 20 de centimetri. Moldova şi Dobrogea intră sub avertizare de cod galben de vânt puternic, iar vremea rea va persista până marţi dimineaţă. În Bucureşti, temperaturile vor urca până la 19 grade, însă ploile nu vor lipsi.

Potrivit ANM, începând de duminică, ora 10:00, până marți, ora 02:00, vântul va avea intensificări temporare în Moldova și Dobrogea, cu viteze în general de 45-60 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi și în sudul Banatului și vestul Olteniei, unde vitezele vor ajunge la 40-45 km/h.

Rafale de până la 90 km/h şi ninsori la munte

La munte, în special în zona înaltă a Munților Banatului și a Carpaților Meridionali și de Curbură, rafalele vor atinge 70-90 km/h.

Articolul continuă după reclamă

În același interval, va ploua în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și a Transilvaniei. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 10-20 l/mp, iar izolat vor depăși 30-35 l/mp.

La altitudini mari, în general de peste 2.000 de metri, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare.

În special în estul Carpaților Meridionali, în masivele Bucegi și Făgăraș, se va depune un strat de zăpadă de 10-20 de centimetri pe parcursul intervalului.

Pe acelaşi subiect

Cod galben de vânt puternic în Moldova şi Dobrogea

Meteorologii au emis și o atenționare cod galben de intensificări ale vântului, valabilă de duminică, ora 21:00, până luni, ora 21:00.

Sunt vizate Moldova și, local, Dobrogea, unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h.

Cum va fi vremea în Bucureşti

Vremea se încălzește ușor în București, însă ploile își vor face apariția în următoarele zile. Meteorologii anunță temperaturi de până la 19 grade și precipitații slabe, în special seara și noaptea.

Începând de duminică, ora 10:00, până luni, ora 09:00, valorile termice vor fi în ușoară creștere și se vor apropia de cele normale pentru această perioadă. Temperatura maximă va fi de 16-17 grade, iar cea minimă de 8-9 grade. Cerul va fi temporar noros și, mai ales seara și noaptea, va ploua slab, fiind estimate cantități de apă de 1-3 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat.

De luni, ora 09:00, până marți, ora 02:00, temperaturile se vor situa în jurul valorilor specifice perioadei, cu o maximă de 18-19 grade. Cerul va avea înnorări și trecător va ploua slab. Cantitățile de apă vor fi de 2-5 l/mp, iar izolat pot depăși 8 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat.

Potrivit ANM, pentru București nu sunt în vigoare informări, atenționări sau avertizări meteorologice în intervalul duminică, ora 10:00 - marți, ora 02:00.