METEO. ANM anunţă precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în toată ţara şi vreme deosebit de rece
Meteorologii anunţă precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în toată ţara începând de duminică, de la ora 14:00 şi până marţi, la ora 20:00, precum şi temperaturi scăzute în a doua jumătate a săptămânii viitoare.
Conform ANM, în intervalul 6 martie, ora 14 – 8 martie, ora 20, îndeosebi în sudul, centrul şi estul ţării, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local se vor acumula 10...15 l/mp şi se va depune strat de zăpadă.
De asemenea, "valorile termice vor continua să scadă, astfel încât, în a doua jumătate a săptămânii vremea va fi deosebit de rece".
Val de aer arctic peste România. Meteorologii anunţă că temperaturile vor scădea şi cu 15 grade faţă de normalul perioadei
Un val de aer arctic de origine siberiană va lovi România săptămâna viitoare. Temperaturile vor fi extrem de scăzute şi scad şi cu 15 grade faţă de normalul perioadei.
Pe parcursul săptămânii viitoare, vremea va fi deosebit de rece în mare parte din țară. Astfel, regimul termic va fi cu 10...15 grade sub normalul perioadei din calendar. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 5 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest.
Vremea 6 martie în ţară
Valorile termice diurne vor marca o scădere faţă de intervalul anterior în regiunile sudice şi sud-estice, astfel că, în majoritatea regiunilor, se vor situa sub cele caracteristice perioadei. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil în centru şi nord-vest şi mai mult noros în celelalte zone, cu precipitaţii slabe, mixte local în Banat şi Oltenia şi izolat în rest.
Noaptea, vor fi înnorări în cea mai mare parte a ţării şi, mai ales în jumătatea de sud-vest, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-vestice şi sudice, cu precădere în prima parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 9 grade, cu cele mai ridicate valori în vest şi în nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -7 şi 0 grade. Presiunea atmosferică va fi asemănatoare celei de cu o zi inainte, foarte aproape de normalul baric.
Vremea 6 martie în Capitală
La noapte, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de -3...-1 grad.
Vremea va fi rece pentru această perioadă din an. Cerul va fi mai mult noros, iar noaptea se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va avea unele intensificări în timpul zilei, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 4...5 grade, iar cea minimă de -1...0 grade. Presiunea atmosferică va scădea foarte puţin, la o valoare uşor mai mică decât cea normală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰