România, lovită de un ciclon periculos, format în Marea Neagră. Zonele cele mai afectate, în următoarele 24 de ore
Alina Şerban, meteorologul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a anunţat că instabilitatea atmosferică accentuată se va menține și în perioada următoare, în mai multe zone ale țării, după ce în Marea Neagră s-a format un nou ciclon.
Alina Şerban, meteorologul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a anunţat că instabilitatea atmosferică accentuată se va menține și în perioada următoare, în mai multe zone ale țării, după ce în Marea Neagră s-a format un nou ciclon.
Specialistul ANM a transmis cum va evolua vremea în următoarele zile.
"Deja suntem sub influența unui ciclon, în partea de sud-est a Europei. Este principalul vinovat pentru ceea ce se întâmplă în zona de sud-est a Europei și chiar și în zona țării noastre.
O masă de aer extrem de bogată și care aduce precipitații însemnate cantitativ, așa cum s-a întâmplat ieri și în zilele anterioare. Precipitațiile au depășit 60 - 70 l/mp, am avut chiar și peste 80 l/mp în intervale foarte scurte de timp. Viituri rapide", a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, Alina Șerban.
"Pe de altă parte, vorbim de un sol extrem de îmbibat cu umezeală, un sol pe care au tot continuat să cadă astfel de precipitații. Masa de aer deasupra solului este foarte bogată în umezeală", a precizat meteorologul ANM.
Specialistul Administraţiei Naţionale de Meteorologie a mai spus că aceste fenomene vor continua şi astăzi, în zone de deal și de munte, în partea de sud, de est, în partea centrală. De asemene, mâine ne aflăm sub influenţa aceluiaşi ciclon. Vor fi averse torenţiale, vijelii, grindină şi vor cădea cantităţi importante de apă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰