Se anunță o iarnă cu puțină zăpadă. Ce arată prognoza pentru lunile decembrie - februarie în Europa
Iarna 2026 - 2027 ar putea aduce mai puțină zăpadă decât în mod normal în cea mai mare parte a Europei. Cele mai recente prognoze, potrivit Severe Weather, indică ninsori slabe în vestul, sudul și centrul continentului, iar în unele regiuni ar putea ninge mai abundent abia în a doua jumătate a iernii.
Prognoza publicată pe 15 octombrie de site-ul Severe Weather Europe se bazează pe datele a șase modele meteorologice. Comparativ cu estimările din septembrie, noile date arată că în aproape toate regiunile Europei sunt așteptate cantități mai mici de zăpadă.
Unde ar putea ninge mai puțin în Europa
Prognoza arată că în sudul Europei, în Balcani și în zona Alpilor ar putea urma un sezon de iarnă sărac în zăpadă. Față de estimările din septembrie, cantitățile de zăpadă au fost reduse cu aproximativ 7 centimetri în aceste regiuni.
Mai puține ninsori sunt așteptate și în Scandinavia, Regatul Unit, Irlanda și vestul Europei. În schimb, în nord-estul continentului și în unele zone montane din nord ar putea ninge mai mult decât de obicei.

Severe Weather
Ninsori mai abundente în februarie
În decembrie, prognoza nu indică ninsori peste valorile obișnuite în nicio regiune extinsă a Europei. Situația s-ar putea schimba în februarie, când sunt așteptate cantități mai mari de zăpadă în unele zone din estul, nord-estul și nordul continentului.
În martie, ninsorile ar putea fi mai abundente decât în mod normal în regiunile cele mai nordice ale Europei. În cea mai mare parte a vestului, centrului și sudului continentului, modelele nu indică însă o lună în care cantitățile de zăpadă să depășească media obișnuită.
