Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vântul şi ninsorile au făcut ravagii în toată ţara. Zăpada depusă pe şosea le-a dat mari bătăi de cap şoferilor

Vremea rea a făcut prăpăd în mai multe colţuri ale ţării. În unele zone, vântul a suflat chiar şi cu peste 130 de kilometri pe oră şi a dărâmat copaci ori a smuls acoperişuri. În Maramureş, drumarii au fost luaţi din nou prin surprindere de ninsoare, chiar dacă este miezul iernii. 

de Simona Vasiac

la 26.01.2021 , 08:24

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Încă de luni după-amiază, traficul a fost paralizat în zona Pasului Gutâi, din judeţul Maramureş, unde a nins puternic, iar zăpada depusă pe şosea le-a dat mari bătăi de cap şoferilor. 

Câțiva kilometri mai sus, către vârful pasului montan, aceeași priveliște. Șoferii încercau să găsească soluții. 

Şofer: Acum am rămas, am crezut că urc până sus. 

Vezi și

Reporter: Vă puneţi lanţuri să încercaţi să urcaţi? 

Şofer: Musai, cât mai e până sus? Puţin, nu? 

Drumarii susţin că au lucrat la foc continuu, dar nu au putut face faţă ninsorii abundente. 

Reporter: De câte ori aţi ieşit la dezăpezire? 

Bărbat: Nici nu mai ştiu cât păr mai am în cap de câte ori, de dimineaţă. 

Reporter: A nins într-una? 

Bărbat: De dimineaţă, într-una. Nici de mâncare nu am avut timp. 

Nu de aceeași părere însă au fost și polițiștii rutieri, care i-au amendat. 

Cecilia Grozavu, purtător de cuvânt IPJ Maramureș: Poliţiştii rutieri au sancţionat contravenţional administratorul drumului pentru intervenţia tardivă cu mijloace de deszăpezire. Valoarea amenzii aplicate este 10.150 de lei. 

Traficul rutier nu a fost oprit în totalitate, dar s-a desfășurat cu mare dificultate din cauza zăpezii depuse pe carosabil. 

Şi în judeţul Vrancea au fost probleme. Pe Drumul Naţional 2D, mai mulţi copaci au căzut ca seceraţi din pricina vântului puternic şi au blocat complet traficul. 

La munte a nins puternic, iar stratul de zăpadă s-a îngroşat cu fiecare oră. La staţia Meteo Vârful Omu, vântul a suflat chiar şi cu 130 de kilometri pe oră. 

În Satu Mare, tabla de pe acoperişul unei clădiri a fost luată pe sus tot din cauza rafalelor puternice de vânt. Din fericire, nu au existat victime, iar pompierii au reuşit să îndepărteze rapid bucata de tablă dusă de vânt pe drum. 

Totodată, porturile Midia şi Constanţa Nord au fost închise ieri după-amiază, după ce vântul a suflat cu până la 70 de kilometri pe oră în largul mării. 

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Vântul şi ninsorile au făcut ravagii în toată ţara. Zăpada depusă pe şosea le-a dat mari bătăi de cap şoferilor