Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Viscol, zăpadă de 30 de centmetri și temperaturi de -20 grade Celsius, în primele zile din decembrie

Un prim episod de visol și ger ar putea aduce un strat de peste 30 de centimetri de zăpadă, dar și temperaturi de până la -20 de grade Celsius, în primele zile din decembrie.

de Alin Tarnovschi

la 23.11.2019 , 16:00

Un prim episod de visol și ger ar putea aduce un strat de peste 30 de centimetri de zăpadă, dar și temperaturi de până la -20 de grade Celsius, în primele zile din decembrie.

Conform hărților întocmite de specialiști, un astfel de scenariu ar putea avea loc în România, în perioada 3-6 decembrie 2019 și ar afecta sudul țării, inclusiv Capitala.

Tot în această perioadă, România va fi afectată și de întâlnirea unui anticiclon puternic ce vine dinspre nord-estul continentului și un ciclon de origine mediteraneană.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit meteorologilor, întâlnirea dintre cele două fenomene meteo ar putea crea condițiile perfecte pentru un viscol în sudul României.

Pe acelaşi subiect

Tot la începutul lunii decembrie, meteorologii au preconizat o puternică încălzire stratosferică la nivelul Siberiei ceea ce ar putea aduce ninsori însemnate.

Hărțile meteo arată viscol și zăpadă în primele ale lunii decembrie 2019

Viscol și ninsori puternice în sudul României

Potrivit hărților meteorologilor, în România temperaturile încep să scadă încă din primele zile ale lunii decembrie, iar pe 4 decembrie, în mare parte din țară, temperaturile ar putea atinge chiar și -20 de grade Celsius.

Strat de zăpadă de peste 30 de centimetri, în București, pe 6 decembrie 2019

Pe 6 decembrie 2019, la primele ore ale dimineții, ninsorile puternice vor acoperi treptat întreaga țară, iar stratul de zăpadă va atinge, în unele zone, până la 30-50 de centimetri.

Potrivit scenariului, vineri, 6 decembrie, în București, stratul de zăpadă va măsura 35 de centimetri, în timp ce temperatura aerul va fi de aproximativ -10 grade Celsius.

Alin Tarnovschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Vremea » Viscol, zăpadă de 30 de centmetri și temperaturi de -20 grade Celsius, în primele zile din decembrie